x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Orchestra Română de Tineret a şasea oară la Konzerthaus Berlin

Orchestra Română de Tineret a şasea oară la Konzerthaus Berlin

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Aug 2021   •   23:04
Orchestra Română de Tineret a şasea oară la Konzerthaus Berlin

După un an de întrerupere, festivalul Young Euro Classic de la Berlin se reia între 31 iulie şi 15 august 2021 la celebra Konzerthaus, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, solist Daniel Ciobanu – pian, fiind invitată pentru a şasea oară în seara de 7 august, de data aceasta cu un program C. Silvestri, D. Șostakovici, R. Schumann.

            Young Euro Classic este un festival creat special pentru orchestre simfonice de tineret. Concertele se ţin la Konzerthaus din Gendarmenmarkt Berlin şi sunt concentrate pe repertoriul clasic şi contemporan.

            În fiecare an, în timpul festivalului sala este arhiplină, compoziţii de la Beethoven la Şostakovici, dar şi lucrări contemporane din întreaga lume atrăgând o audienţă numeroasă. Young Euro Classic este un festival cu o componentă internaţională foarte importantă şi aceasta nu numai din punctul de vedere al muzicii interpretate. În fiecare an, tot mai multe orchestre au participat la festival, aducând la un loc cultura orchestrală europeană şi tradiţiile muzicale ale fiecărei naţiuni participante.

            Young Euro Classics a fost înfiinţat în anul 2000. Ideea a fost aceea de a crea o platformă a celor mai bune orchestre de tineret din întreaga lume şi de a promova muzica clasică în Berlin prin intermediul acestora, crearea acestui festival reflectând şi interesul deosebit pentru orchestrele de tineret apărut în ultimele două decenii la nivel global.

            Deschis anul acesta pe 30 iulie cu Orchestra de Tineret Germania-Franţa, continuând cu Greek Youth Symphony, Wiener Jeunesse Orchester, Bundesjugendorchester (Germania) sau Orchestra de Tineret a Suediei, festivalul va continua până pe 15 august, când se va încheia cu Orquesta del Lyceum de La Habana.

            Concertul Orchestrei Române de Tineret din 7 august va putea fi ascultat live şi pe ecranele în aer liber din Gendarmenmarkt, în faţa Konzerthaus.

 

            Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic și educațional. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță, ca instrumentist într-o orchestră simfonică. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din România din ultimii ani, cu o consistentă activitate pe plan internaţional.

            Inaintea plecării la acest concert, Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română” declara: „Am fost invitați pentru prima dată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin în 2012. Au trecut aproape 10 ani de atunci şi, după nedorita pauză din 2020, suntem bucuroşi să revenim acum cu un concert pe care îl vom prezenta întâi la Sinaia, pe 5 august, pentru ca pe 7 august să îl reluăm în faţa entuziastului public de festival de la Berlin, care pentru prima oară nu se va afla doar în sală ci şi în aer liber, în faţa Konzerthaus, unde concertul se va difuza pe un ecran uriaş pentru cei care nu se pot afla în sală. Este un sentiment extraordinar pe care aşteptăm să-l retrăim cu nerăbdare, pentru a demonstra încă odată forţa muzicii de a uni oamenii de pretutindeni”

 

 

×