x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "Legaturile" lui Tudor Giurgiu

"Legaturile" lui Tudor Giurgiu

de Miruna Mihalcea    |    03 Dec 2005   •   00:00
"Legaturile" lui Tudor Giurgiu

Un roman de Cecilia Stefanescu: "Legaturi bolnavicioase". Un film in regia lui Tudor Giurgiu. Dupa Cecilia, "povestea de dragoste esuata a trei personaje, o tema greoaie, in disonanta cu literatura relaxata, postmodernista".

Jurnalul National: Si v-a cazut in mana romanul Ceciliei...
Tudor Giurgiu: Vazusem niste recenzii si mi-am dorit sa-l citesc. L-am "devorat" pur si simplu. Mereu cand citesc ceva, incerc sa proiectez un eventual film si mi s-a parut c-ar fi interesant sa-l ecranizez, dar si foarte greu. Dupa trei ani a iesit, pentru ca scrisul scenariului a fost destul de complex.

Cand cartea naste filmul


La cata vreme dupa ce-ati citit romanul ati trecut la scenariu?
Devreme. In ianuarie 2002 am scris cu Cecilia prima varianta de scenariu. Era un concurs al CNC si l-am scris cam pe fuga. Daca ma uit in urma, varianta aia era cu mult mai naiva fata de filmul pe care l-am facut acum.

Scenariul final…


La-nceput am scris cu Cecilia. Apoi a scris doar ea si, in final, dupa ce statusem cam doi ani in povestea asta si cand deja ne era greu sa ne distantam de text, l-am rugat pe Razvan Radulescu, scenaristul multor filme, printre care si "Moartea domnului Lazarescu", sa vina din afara cu un ochi critic, obiectiv.

Cecilia si-a dat seama, cand scria scenariul, ca se iveau aspecte pe care le-ar fi putut exploata in carte, dar n-a facut-o. La ce se referea?
Da… eterna competitie intre carte si film: cat de mult din text se regaseste in film si invers. In carte sunt multe lucruri care tin de abilitatea literara a scriitorului de a merge pe mai multe planuri si de a face textul sa vibreze in felul pe care si-l doreste autorul. Pe cand in film e asa: la minutul cutare se va intampla cutare lucru. Sunt niste conditionari mai aspre. Romanul si filmul pot sa mearga complementar.

Triunghi amoros


Un film despre…
Despre povestea de dragoste esuata a trei personaje, interpretate de Maria Popistas, Ioana Barbu si Tudor Chirila. E triunghiul de personaje principale din film. Maria nu mai e o descoperire, ca a jucat in "Sex Traffic" si intr-un film austriac care se cheama "Crash Test Dummies" si care a fost prezentat la multe festivaluri. Ioana, pe de alta parte, e chiar o descoperire, iar Tudor nu mai e o surpriza, dar, din pacate, pe film el n-a prea avut sansa sa-si arate talentul. Deci, cred ca distributia e echilibrata.

A fost un casting?
Da. De la alte filme, daca o sa mai fie cazul, cred ca o sa pot lucra cu niste actori in minte. Am incercat sa fiu putin distant si nu m-am gandit la nimeni.

N-a fost simplu, au fost probe peste probe. Multi spuneau chiar ca intrasera in rutina de cat repetasera. In fine, a fost bine ca am procedat asa, pentru ca au fost totusi cativa actori pe care i-as fi dorit in film si pe parcurs mi-am dat seama ca de fapt nu s-ar fi potrivit.

Ramane in picioare varianta cu premiera de Ziua Indragostitilor?
Noi asa ne gandim, ca ar fi un soi de tactica de promovare buna. Dar trebuie sa-l putem termina pana atunci. Sa vad daca o sa pot si eu sa imi aloc suficient timp, din cauza jobului pe care il am. Ramane ca serile si noptile sa termin filmul.

"Legaturi bolnavicioase". Titlul ramane batut in cuie?
Da. Asta e sigur. E usor recognoscibil. E sonor si reprezinta un fel de parafraza la "Legaturi primejdioase". Unii mi-au spus c-ar fi prea dramatic, dar zau ca nu simt asta!

DECIZIE
Tudor Giurgiu, presedinte-director general al SRTV, de formatie regizor, gaseste ca proiectul acestui film n-a "incurcat" pe nimeni. "Dar n-as mai face asta niciodata, pentru ca putea sa iasa prost, si de-o parte, si de alta", spune el. "Pe termen scurt, e mai important sa am un rezultat bun la televiziune. Oricum, e greu sa faci translatia dintr-un job cu raspunderi manageriale intr-unul de creatie."
CARTE/FILM
"M-am apucat de roman cand se tot vorbea de postmodernisme, literatura usurica, lume relaxata si cand nu dadea bine sa abordezi teme… greoaie", povesteste Cecilia Stefanescu, autoarea romanului "Legaturi bolnavicioase". "Mi-a fost teama sa lucrez la film. A fost o experienta dura, sa ies din singuratatea scriitorului, sa simt ca pot pierde controlul. Cartea e rabdare, filmul e forta, dinamism."
×
Subiecte în articol: arte tudor film