Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sibiu – prima destinație din itinerariul expoziției ”Eroii care au făcut Istorie”

Autor: MAGDALENA POPA BULUC
14 Ian 2021

Evenimentul ”Ziua Culturii în Capitala Culturii”, organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, aduce pe Esplanada Sălii Thalia expoziția ”Eroii care au făcut istorie” realizată cu lucrările primite în urma concursului național dedicat artiștilor, organizat în cadrul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov 2020. 27 de benzi desenate originale, care cuprind în total 111 planșe realizate de către 26 de autori, vor fi expuse la Sibiu între 15 și 31 ianuarie 2021.

  

Câștigătorii concursului ediției 2020 sunt artiștii: Cristian Păcurariu cu lucrarea ,,Decebal”, Gabriel Rusu cu lucrarea ,,Povestiri din Transilvania. Gelu, Dux blachorum”, Valentin Ionescu cu lucrarea ,,Peneș Curcanul”, Alexandra Gold cu lucrarea ,,Îi spuneau Moise”, Ionuț Popescu cu lucrarea ,, Pancho Villa” și Șleam Georgiana cu lucrarea ,, Traian Vuia”.

Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov, singurul festival BD cu tematică istorică din România, este produs de Asociația Forums alături de Muzeul Județean de Istorie Brașov și a avut parteneri principali pentru ediția 2020, Coresi Shopping Resort, revista HISTORIA, PostModernism Museum și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov.

Expoziția B.D. outdoor ,,Eroii care au făcut Istorie” a fost lansată pe data de 18 decembrie 2020 în Piața Sfatului din Brașov, Sibiul fiind prima destinație din seria itinerărilor expoziției.

 

Nicolae Pepene, directorul festivalului, despre expoziția ,,Eroii care au făcut Istorie”:

,,Cronologia” expoziției începe chiar în preistorie, cu o bandă desenată (autor Viorel Moraru) inspirată din desenele peșterilor, o lucrare despre o poveste prea veche ca să aibă un nume.

O lucrare ,,modelată în afara concursului scoate la lumină primul nume din expoziție: ,,Gânditorul de la Hamangia (autor Octav Ungureanu).

,,Orfeu” și ,,Ghilgameș (autori Emiliyan Valev și Stanimir Valev) deschid ,,galeria” BD a eroilor antichității, dominată de regii și războinicii de la nord de Dunăre (,,Regele Dromichete, autor maestrul Șerban Andreescu; ,,Un mic ostaș, autor Daniel-Eduart Buruiană; ,,Decebal, autor Cristian Păcurariu). Între ei apare  un ,,alt fel de erou”, Diogene, și un autor (Octavian Marinescu) cu ,,o poveste despre ultimul om din lume care s-ar descrie ca fiind un erou.

În negura timpului, basmele și legendele sunt mai ales ale învingătorilor. Istoricul și desenatorul Gabriel Rusu ,,corectează această nedreptate cu o lucrare despre ,,Gelu, Dux Blachorum (text Adrian Barbu). Apoi, Evul Mediu eroic pentru autorii români de BD este mai ales românesc și în expoziția de la Brașov puteți să îi vedeți pe Vlad Țepeș în celebrul ,,Atac de noapte” (autor Mihai-Valentin Pîrlitu), pe Ștefan cel Mare în bătălia de la Podul Înalt (autor Adrian Cocoș) și pe Mihai Viteazul în bătălia de la Călugăreni (autor Mihai Alexandru Bălăiță).  

Trecerea în ,,Lumea Nouă este făcută în mod normal cu ,,Debarcarea lui Columb” (autor Doru Aparaschivei).  

Epoca modernă este abordată cu subiecte alese doar din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX. Dar alegerile sunt surprinzătoare și de succes: stiloul inventat de Petrache Poenaru (autor Victor Ivan), Harriet Tubman (autor Alexandra Gold), Peneș Curcanul (autor Valentin Ionescu), Pancho Villa (autor Ionuț Popescu), Traian Vuia (autor Georgiana Șleam). 

Primul Război Mondial în bandă desenată la această ediție este prezentat în două lucrări (Daniel Danil, Mădălina Ionela Dumitrescu) și înseamnă aceeași eroină: Ecaterina Teodoroiu. Ce omagiu mai frumos putea să primească ,,Eroina de la Jiu din partea BD-iștilor?

Anghel Șerban, autorul afișului ediției ,,Europa 100, premiat ca ,,Afișul anului 2019 în Brașov, la ediția de anul acesta a pus Turcia postbelică pe ,,harta BD a Europei prin lucrarea ,,Asa Jennings şi evacuarea din Smyrna.

Eroii din Al Doilea Război Mondial sunt reprezentați în expoziția din Piața Sfatului prin povestea unui locotenent român pe Frontul de Est (autor Dan Smarandache) și prin lupta a doi piloţi de vânătoare pe cerul României în vara anului 1944 (autor Gabriel Zăbavă).

,,Fără comunism a fost proiectul cu care am început anul 2020 în Brașov. Așa l-am și terminat prin Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov, cu lucrările ,,Mesagerul (autor Maria Bălan), ,,Bărbatul necunoscut din Piața Tianmen (autor Vlad Forsea) și ,,Eroii din ˈ89” (autor Alexandru Ciubotariu). În schimb, expoziția din Piața Sfatului se încheie cu o bandă desenată despre copilul care nu se încrede în... ,,teoriile marilor istorici.    

 

 

 

 

 

 

Ultima oră
Alte titluri din: Arte Vizuale
Licitație de circa 180.000 de euro pentru o pictură de Adrian Ghenie Licitație de circa 180.000 de euro pentru o pictură de Adrian Ghenie
Colecția de sculpturi Guguianu, scoasă la licitație Colecția de sculpturi Guguianu, scoasă la licitație
Mai multe titluri din: Arte Vizuale
Antena3.ro Horoscopul săptămânii 8-14 martie 2021 cu Camelia Pătrășcanu. Taurii trebuie să fie insistenți, iar Fecioarele se simt motivate să facă lucruri mari
Libertatea.ro Avertismentul medicului Emilian Imbri: „Vom atinge acel vârf de care ne este teamă”. Când se va întâmpla
A1.ro A găsit o piatră albă, dar a trăit surpriza vieții când a aflat ce e! Acum e mai bogată cu 200.000 de euro
Observator.ro Mesajul emoţionant scris de fiica inspectorului DSP Gorj, mort în timpul transferului: "Doare, tati, doare să ştiu că nu vei mai fi lângă mine"