x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziția „PERSPECTIVE” Mircia Dumitrescu la Muzeul Național de Artă al României

Expoziția „PERSPECTIVE” Mircia Dumitrescu la Muzeul Național de Artă al României

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Oct 2021   •   14:40
Expoziția „PERSPECTIVE”  Mircia Dumitrescu  la Muzeul Național de Artă al României

Începând cu data de 8 octombrie 2021 până la 30 ianuarie 2022, la parterul Galeriei Naționale de la Muzeul Național de Artă al României, va putea fi vizitată expoziția „PERSPECTIVE” de Mircia Dumitrescu ce prezintă lucrări de desen, gravură, pictură, sculptură și tapiserie. Este expoziția personală ce încheie seria lansată în anul 2021, începând cu cea organizată la Muzeul Național Controceni intitulată ”Spațiu românesc cu oameni și sfinți” (10 iunie - 4 iulie), la Biblioteca Academiei Române, Sala Theodor Pallady, intitulată ”Călătoria” (29 iunie - 1 August), la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, intitulată ”Dialogul tehnicilor”(9 iulie - 1 August).

Expoziția „PERSPECTIVE” a profesorului universitar dr. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Acadmiei Române, invită publicul la o experienţă vizuală inedită, spectaculoasă, monumentală prin viziune și construcție, cu o expresivitate artistică impresionantă. 

Acad. Nicolae Breban spunea la vernisajul expoziției artistului de la Biblioteca Academiei Române, în anul 2016: „Mircia Dumitrescu ne oferă spectacolul unui om care intră în senectute cu o forţă, cu o amploare a unui geniu neaşteptat pentru el şi pentru noi toţi. Acest artist are o anumită spaimă de deschidere, de etalare, care e o spaimă de el însuşi, de fapt. Or, în cele din urmă, Mircia Dumitrescu s-a învins pe sine însuși şi ne prezintă spectacolul splendid al unei mari personalităţi, de care noi, scriitorii, suntem mândri. ”

 

 

Parterul Galeriei Naționale

Muzeul Național de Artă al României

Program: miercuri - duminică, 10 - 18

Ultima intrare se face la 17:30.

 

×