x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Peste 950.000 de persoane au primit pensie în luna mai 2020

Peste 950.000 de persoane au primit pensie în luna mai 2020

22 Iun 2020   •   11:37
Peste 950.000 de persoane au primit pensie în luna mai 2020
Sursa foto: dobok/Getty Images/iStockphoto

În luna mai au primit indemnizație socială 958.679 de pensionari, arată Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Din totalul beneficiarilor de indemnizaţie socială, înregistraţi în luna respectivă, 803.857 erau pensionari din sistemul public şi 154.822 pensionari agricultori.

Pentru pensionarii din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 260 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Cluj - 305 lei, Bistriţa-Năsăud - 299 lei şi Hunedoara - 292 lei.

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii au fost în Bucureşti - 35.590, Suceava - 32.388, Iaşi - 29.004 şi Dolj - 28.225.

În privința pensionarilor agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 142 lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în Bucureşti (între 187 lei şi 215 lei) şi în judeţele Ilfov - 227 de lei şi Gorj - 208 lei.

Numărul cel mai mare de beneficiari a fost în Iaşi - 10.419 persoane, Dolj - 10.160 persoane şi Botoşani - 9.714 persoane.

×
Subiecte în articol: pensionari pensie indemnizatie sociala