x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Televangheliştii susţin că "Iisus ne dă vaccinul antigripal"

Televangheliştii susţin că "Iisus ne dă vaccinul antigripal"

08 Feb 2018   •   13:25
Televangheliştii susţin că "Iisus ne dă vaccinul antigripal"

Cel puţin 37 de copii din Texas au murit din cauza gripei, unul dintre cele mai rele recorduri, scrie Denver Post.

Cu toate acestea, televanghelista Gloria Copeland crede că nu este nici motiv pentru care lumea să se îngrijoreze. De fapt, aceasta a spus că nu crede că există “sezonul gripei”.

“Avem un sezon al raţei, un sezon al căprioarei, dar nu avem un sezon al gripei”, a spus Gloria Copeland într-o postare video făcută pe Facebook, săptămâna trecută. “Nu crede când cineva te ameninţă cu << Toată lumea face gripă! >>”

Comentariile Gloriei au venit în contextul în care fizicienii insistă ca oamenii să se vaccineze împotriva gripei, în condiţiile în care aproximativ 85% dintre copiii care au murit nu au fost vaccinaţi, a spus directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, Brenda Fitzgerald, pentru Reuters, luna trecută.Vaccinurile antigripale nu sunt garantate împotriva gripei, însă experţii spun că statisticile sugerează că vaccinurile fac gripa mai blândă.

Nu este prima dată când Copeland, care a spus în videoclipul postat pe Facebook că “Iisus ne dă vaccinul antigripal” şi “ne salvează din calea gripei”, a insistat ca oamenii să-şi pună sănătatea în mâinile lui Dumnezeu. Copeland a spus în cadrul unei conferinţe că ea şi soţul ei nu au nevoie de medicamente, pentru că Dumnezeu îi vindecă de toate bolile, scrie Associated Press.

În 2015, Copeland a fost subiect de discuţie în emisiunea “Last Week Tonight with John Oliver” de pe HBO. John Oliver a acuzat-o atunci că îşi manipulează urmăritorii în legătură cu implicaţiile cancerului. “Ştim ce este în neregulă cu tine. Ai cancer. Vestea proastă este că nu ştim ce să facem în legătură cu asta – exceptând faptul că îţi putem da nişte otravă care să te facă şi mai bolnav”, a spus Copeland în clipul difuzat la emisiunea lui John Oliver. “Acum, ce vrei să faci? Vrei să faci asta sau vrei să stai aici, într-o duminică dimineaţă, să asculţi cuvântul lui Dumnezeu, şi să laşi credinţa să îţi pătrundă în inimă şi să te vindece?”.

 

 

×