x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Interferon-free. Loteria bolnavilor de hepatita C

Interferon-free. Loteria bolnavilor de hepatita C

de Monica Cosac    |    11 Feb 2016   •   11:56
Interferon-free. Loteria bolnavilor de hepatita C
Sursa foto: Hakat/Getty Images/iStockphoto

Deşi au aşteptat mai bine de un an tratamentul salvator, sute de pacienţi cu forme grave de hepatita C au fost excluşi din programul de terapie cu interferon-free după ce, în urma analizelor impuse de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au aflat că s-au însănătoşit, ca prin minune, fără să fi făcut vreun tratament. Reprezentanţii CNAS nu au nicio explicaţie plauzibilă. Alte câteva mii de bolnavi se plâng că sunt puşi în imposibilitatea de a-şi întocmi dosarul, din cauză că voucherele necesare pentru teste nu ajung la medici.

Citeşte şi Profesorul Adrian Streinu Cercel: Ficatului îi trebuie o friptură, şi nu tutun

Noua terapie interferon-free pentru bolnavii de hepatită C, apro-bată de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) în octombrie 2015, a ajuns la un număr extrem de mic de pacienţi, până acum, compa-rativ cu numărul celor îndreptăţiţi să-l primească. Pe forumuri şi reţele de socializare sunt sute de comen-tarii ale oamenilor care spun că au aflat că sunt mai sănătoşi, potrivit rezultatelor analizelor făcute pe baza voucherelor distribuite de Casă.
Cum a devenit România ţara „însănătoşirilor” miraculoase.

Citeşte şi Miercuri vor fi evaluate primele dosare pentru tratamentul fără interferon; accesul la tratament, de la 1 decembrie

„Am avut surpriza să aflu că am valori mult mai mici la fibroscan. În anul 2014, aveam F4 (stadiul cel mai avansat de fibroză - n.n.), iar acum am F1-F2. Mi se pare imposibil aşa ceva, m-au scos mai sănătoasă decât eram când au descoperit boala, neurmând niciun tratament din 2013”, ne-a povestit o pacientă, zeci de întâmplări similare fiind relatate de pacienţi care, astfel, potrivit criteriilor CNAS, şi-au pierdut dreptul de a primi tratamentul eficient.

Citeşte şi Cinci localităţi cu focare de hepatită A, din judeţul Suceava, monitorizate de DSP

„Am primit zeci de astfel de scrisori de la pacienţi, şi anonime, şi cu nume, şi le-am trimis la CNAS. Toate sesizau acelaşi lucru: că se ştiau cu un stadiu mai grav şi acum le-a ieşit mai puţin grav. Sunt unii care au descoperit boala chiar în stadiul F4, alţii care nu au răspuns la tratamentul cu interferon, declaraţi de medici non-responder, alţii care au deja complicaţii (varice esofagiene) şi se simt foarte rău. Cu toate acestea, ies cu fibroză F3. Cineva ar trebui să ia atitudine, să vadă ce se întâmplă”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Citeşte şi Bolnavii români cu hepatită fug în India. 12.000 de euro costă tratamentul şi călătoria

Marinela Debu declară că a semnalat problema „de nenumărate ori, încă de anul trecut, însă nu pot să spun că mi-au dat un răspuns. Mi-au spus că, dacă asta spune laboratorul, asta e! Eu nu pot să spun a cui este vina şi nu este treaba mea să aflu. Eu am sesizat problema, în calitate de asociaţie. Pe de altă parte, nu am văzut absolut nicio poziţie publică a CNAS”.

Citeşte şi Terapia interferon-free, pe lista de gratuite

Întrebaţi cum explică însănătoşirea miraculoasă a atâtor bolnavi, reprezentanţii CNAS ne-au răspuns total pe lângă subiect: „Referitor la gradul de fibroză hepatică trebuie spus că are o importanţă majoră în ceea ce priveşte managementul afecţiunilor hepatice. Estimarea gradului de fibroză hepatică, la momentul actual, se face prin trei metode: puncţia - biopsie hepatică, fibroscan şi fibromax. Toate cele trei metode prezintă avantaje şi limitări”.

Citeşte şi  Românii se pot testa gratuit pentru HIV şi virusurile hepatice B şi C

Medicii sunt de părere că atât fibromaxul, cât şi fibroscanul ar trebui luate în calcul la evaluarea stării pacientului. Cu toate acestea, CNAS acceptă la dosar numai fibromax. „În protocolul terapeutic pentru interferon nu au acceptat fibroscanul. Doar fibromax. Este aberant. Sunt mulţi pacienţi care au făcut fibroscan recent, care e încă valabil, şi nu le-a fost acceptat. Şi se mai pune o întrebare: De ce pacienţilor care şi-au făcut fibromaxul pe banii lor, exact la laboratoarele acreditate, nu le este acceptat la dosar? De ce trebuie să aştepte la nesfârşit acele vouchere?”, mai spune preşedintele APAH-RO. Alţi pacienţi se plâng că voucherele nu sunt distribuite medicilor.

Citeşte şi Undă verde pentru tratamentul fără interferon

„Din 21 decembrie aştept să primesc voucherul pentru analizele necesare la dosar. Medicul curant (de la V. Babeş – Bucureşti) mi-a spus că-l voi primi când le va distribui CNAS”, povesteşte C.C, o pacientă din Bucureşti, unde, potrivit datelor furnizate de CNAS, au ajuns cele mai multe vouchere (2.015). Situaţia este mult mai gravă în alte centre. Cele mai puţine tichete de analize au ajuns în Galaţi (45), Sibiu (87) şi Braşov (93). Până la începutul lunii februarie, „la nivel naţi-onal au fost distribuite 4.837 de vouchere. Dintre acestea, aproximativ 800 au fost distribuite de la începutul anului 2016. Până la începutul lunii martie vor mai fi distribuite, conform solicitărilor, minimum 800 de vouchere”, ne-a comunicat biroul de presă al CNAS.

Citeşte şi Lămuriri în privința tratametului FĂRĂ INTERFERON pentru bolnavii de HEPATITA C

Alte câteva sute de dosare deja întocmite în cele 11 centre incluse în program aşteaptă să fie evaluate de comisia din CNAS. În acest timp, starea de sănătate a bolnavilor se degradează cu fiecare zi, iar mulţi mor între timp din cauza complicaţiilor apărute (cancer hepatic, insuficienţă hepatică sau varice esofagiene). Conform datelor înregis-trate în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), până la finalul lunii decembrie 2015, din farmaciile cu circuit deschis au ridicat medicamentele 381 pacienţi. Numărul celor care au intrat în posesia tratamentului în luna ianuarie va putea fi aflat la sfârşitul lunii februarie, când se raportează consumul aferent lunii ianuarie, potrivit CNAS.

Citeşte şi Bolnavii cronici rămân fără încă 123 de medicamente

Se estimează că, anul trecut, au murit aproximativ 1.000 de pacienţi cu hepatită cronică sau ciroză hepatică, bolnavi care ar fi avut o şansă să trăiască, dacă ar fi avut acces la tratament.

Citeşte şi Ficatul gras trebuie luat în serios

Până la 22.01.2016, casele de asigurări de sănătate au transmis la CNAS 2.495 de dosare, din care Comisia de Experţi pentru Afecţiuni Hepatice a analizat 1.685 de dosare, avizând începerea tratamentului pentru 1.289 de pacienţi. Biroul de presă al CNAS

„Eu nu mai am timp”

La finalul anului trecut, bolnavii cu forme avansate de hepatită au cerut ajutorul premierului Dacian Cioloş, într-o scrisoare deschisă intitulată „Eu nu mai am timp”. „Eu am boală în fază avansată şi aş putea să mă vindec cu acest tratament! Dar nu am acces la el! (...) Nu mai am timp să aştept ca funcţionarii Casei Naţionale de Sănătate să binevoiască să ne trimită voucherele pentru analize.

Citeşte şi Distribuitorii de medicamente, somați să nu ne lase fără pastile

Tot protocolul de distribuire a tratamentului şi de selectare a pacienţilor este o bătaie de joc la adresa pacienţilor care au contribuit şi contribuie de ani de zile la fondul de sănătate!”. Potrivit APAH-RO, protocolul CNAS încalcă Art. 34 din Constituţia României, dreptul la ocrotirea sănătăţii, precum şi mai multe articole din Legea drepturilor pacientului.
 

×
Subiecte în articol: interferon hepatita c bolnavi loterie