x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ce fructe să alegi dacă vrei să slăbești

Ce fructe să alegi dacă vrei să slăbești

21 Iul 2017   •   18:54
Ce fructe să alegi dacă vrei să slăbești

Cand vrem sa slabim avem tendinta sa credem ca fructele sunt alternative sanatoase sarace in calorii si sa le consumam pe post de gustare sau chiar ca inlocuitor pentru cina. Acest lucru nu este valabil insa pentru toate tipurile de fructe, deoarece multe dintre ele contin foarte mult zahar, aproape cat o ciocolata.

 

Iata cu ce sa inlocuiesti anumite fructe daca vrei sa ai o silueta de invidiat.

 

1. Capsuni in loc de caise

 

Capsunile sunt foarte potrivite pentru o dieta echilibrata, deoarece contin fibre, vitamina C, multa apa si foarte putin zahar, iar aceasta combinatie lupta impotriva celulitei.

 

Caisele sunt destul de grele, prea multe duc la indigestie, dar pericolul principal sta in sambure. Daca iti place sa mananci samburi de caise, ar trebui sa stii ca acesta contine amigdalin, care formeaza in interiorul stomacului acid cianhidric potential otravitor, ce cauzeaza greturi, ameteli si stari de lesin.

 

2. Pepene in loc de pere

 

Pepenele verde si cel galben contin multe fibre si apa din exces, dar produc rapid satietate si au un efect diuretic, ce elimina toxinele si lupta impotriva celulitei celulitei si acneei. in plus, sunt un mare ajutor atunci cand este cald afara si vii obosita de la munca, deoarece refac echilibrul fluidelor, care este vital pentru o piele sanatoasa.

 

In schimb, perele dau peste cap activitatea intestinelor, din cauza faptului ca induc constipare.

 

3. Fructe de padure in loc de avocado

 

Frcutele de padure au foarte putin zahar, multi antioxidanti si vitamina C, deci nu pot sa-ti afecteze silueta, din contra, ele ajuta la producerea de colagen si arderea grasimii in exces.

 

Pe de alta parte, avocado este unul dintre fructele pe care iti doresti sa le poti evita atunci cand esti la dieta. El contine 227 kcal. Untul de avocado este mai bine de folosit doar in catitati mici si ocazional.

 

4. Mere in loc de struguri

 

Merele sunt cele mai bune fructe pentru sportivi. Nu au deloc grasimi si valoarea lor energetica este de 60-100 kcal. Contin fibre si dau senzatie rapida de satietate, toate acestea in timp ce lupta cu celulita prin antioxidantii si pectinele continute.

 

Strugurii sunt in schimb cele mai rele fructe pentru silueta si sanatate in general, deoarece au foarte mult zahar si coaja lor este greu de digerat, iar seminsele pot congestiona intestinele, in timp ce acidul degajat afecteaza dintii.

 

5. Grepfrut in loc de banane

 

Grepfrutul este recunoscut la nivel mondial ca lupta bine cu kilogramele in plus, asta deoarece are calitati de ardere a grasimii si enzimele din el proceseaza in mod activ caloriile. Nici o masa bogata in calorii, in limita a 800 kcal, nu iti va afecta silueta daca mananci inainte o jumatate de gref.

 

La polul opus, bananele sunt cel mai energic fruct si se digera lent. Cercetatorii au descoperit de curand ca bananele contin o substanta care blocheaza activitatea celulelor responsabile de spargerea depozitelor de grasime.

Sursa: bzv.ro

×