Tipuri de maladii, vaccinuri, indicaţii şi efecte adverse - Rujeolă, Oreion şi Rubeolă (ROR)

14 Iul 2017

1. Rujeola sau pojarul - este o infecţie virală, care afectează cel mai frecvent copiii, foarte vulnerabili la rujeolă între 1-10 ani deoarece sistemul imunitar nu este bine dezvoltat. Rujeola este foarte contagioasă şi se transmite în mod direct prin tuse, strănut, vorbire.

Semnele şi simptomele rujeolei se manifestă, de regulă, după 10-12 zile de la contactarea virusului şi includ: febră ridicată, accese de tuse, rinoree (scurgeri nazale abundente), ochi inflamaţi, sensibilitate la lumină (mai ales în cazul copiilor), iar după 2-4 zile, în interiorul obrajilor apar pete mici albe, numite pete (semne) Koplik.

În anul 2009 existau la noi doar 8 cazuri, în 2010 existau 193 de cazuri raportate, iar în 2011, aproape inexplicabil am ajuns la 4189 de cazuri şi un deces, pentru ca în 2012 numărul cazurilor să urce la 7450, anul 2013 aducând un regres al numărului de cazuri până la 1159.

Rujeola pare o boală ușoară care trece de la sine, însă netratată poate duce la probleme grave cum sunt, spre exemplu, cazurile de encefalită sau scleroză în plăci.

Georgia este ţara europeană cu cea mai mare incidenţă de rujeolă în Europa în 2013, cu 183,97 cazuri la 100.000 de persoane (o amploare pe care această ţară a mai atins-o în 2004 – incidenţă 150,95), fiind urmată de Olanda – 15,84 şi România – 5,43. Se observă că cea mai mare problemă cu rujeola a avut-o Bulgaria, în anul 2010 – 293,61 cazuri la 100.000 de persoane, iar ţara noastră încă nu a remediat problema ratei mari a îmbolnăvirilor din ultimii ani (19,53 în 2011 şi 34,82 în 2012), România aflându-se pe un nedorit loc 3 în Europa, în 2013, în ceea ce priveşte cazurile de rujeolă.

2. Oreionul – ................................

Citeste mai departe AICI

Ultima oră
Pe aceeasi temă
Ceaiul care a vindecat doi bolnavi de ciroză în fază terminală! Îl poate face oricine acasă! (tratamente naturiste) Ceaiul care a vindecat doi bolnavi de ciroză în fază terminală! Îl poate face oricine acasă! (tratamente naturiste)
Vrei să eviți consumul de medicamente? Alege cura cu germeni de grâu! (tratamente naturiste) Vrei să eviți consumul de medicamente? Alege cura cu germeni de grâu! (tratamente naturiste)
Alte titluri din: Sanatatea familiei
Ce trebuie să știi despre inima artificială Ce trebuie să știi despre inima artificială
Cum să-ți menții bronzul cât mai mult timp Cum să-ți menții bronzul cât mai mult timp
Mai multe titluri din: Sanatatea familiei
Antena3.ro Victor Ponta un NOU ATAC la adresa lui Dragnea: "Pacat de PSD!"
Libertatea.ro Acum s-a aflat! Ştefan Bănică a bătut-o pe Andreea Marin ani la rând
A1.ro ULTIMĂ ORĂ! Anunț oficial! Toți elevii sunt vizați. VACANȚA de vară SE TERMINĂ mai repede! Când începe ȘCOALA
IncomeMagazine.ro Horoscopul zilei de vineri, 21 iulie 2017