(P) Cu 10% mai puțini copii bolnavi dacă li se oferă o nutriție corespunzătoare - Prof. Dr. Doina Anca Pleșca, medic primar pediatru, ne spune cum putem întări sistemul imunitar al copiilor

13 Noi 2017

Infecțiile acute respiratorii reprezintă principala cauză de morbiditate și mortalitate în întreaga lume, atât la copii, cât și la adulți. România se confruntă cu o reală problemă de sănătate care determină o rată mare de internări în spital a micuților pacienți (1 din 3 copii sunt internați pentru afecțiuni respiratorii în sezonul rece). Partea bună e că printr-o nutriție corespunzătoare, numărul copiilor bolnavi poate scădea cu până la 10%.

Despre prevenirea infecțiilor respiratorii am discutat și noi cu una dintre cele mai importante personalități medicale pe tema sănătății copilului: doamna doctor Doina Anca Pleșca, medic primar pediatru cu supraspecializarea în domeniul pneumologiei pediatrice, director al departamentului de pediatrie din cadrul Facultatii de Medicină de la UMF ”Carol Davila” și managerul spitalului Clinic de Copii ”Victor Gomoiu”.

Doamna doctor ne explică pe larg cum s-a ajuns la această problemă, dar are și o soluție pentru părinții care doresc să crească rezistența copiilor la infecții: o alimentație echilibrată și diversificată, bogată în nutrienți (prebiotice și vitamine A, C, D) poate să limiteze apariția infecțiilor respiratorii și digestive la copii.

  1. Ce este imunitatea mai exact?

Prof. dr. Doina Pleșca: Imunitatea reprezintă modalitatea prin care organismul detectează și inițiază sinteza unor substanțe (de exemplu, anticorpi) cu ajutorul cărora se apără împotriva diferitelor agresiuni, dintre care cele infecțioase (boli virale, bacteriene, fungice, parazitare) sunt de departe cele mai importante. Aceste activități complexe de apărare exercitate de organism se realizează cu ajutorul unor organe, țesuturi și celule care alcătuiesc sistemul imun al individului. 

  1. Un copil sănătos în raport cu un copil cu o infecție respiratorie: cum se transmite infecția și ce poate fi făcut pentru împiedicarea transmiterii acesteia de la un copil la altul?

Prof. dr. Doina Pleșca:  Transmiterea infecțiilor acute respiratorii se realizează pe cale aeriană, directă (prin strănut, tuse, contact cu un purtător asimptomatic), sau indirect, prin praf contaminat. Propagarea infecției se face de la un copil la altul. De aceea, se recomandă ca orice copil care prezintă semne clinice de infecție respiratorie acută (tuse, rinoree, obstrucție nazala, voce răgușita, dificultăți la respirație) să fie izolat la domiciliu și tratat pentru a evita îmbolnăvirea celorlalți. Un alt lucru important este ca orice copil care frecventează colectivitatea (creșe, grădinițe, școală) să fie imunizat conform calendarului de vaccinari.

  1. Imunitatea poate fi întărită? Dacă da, care e rețeta pentru un sistem imunitar cât mai puternic în rândul copiilor?

Prof. dr. Doina Pleșca: Un element important în limitarea episoadelor de infecții acute respiratorii și digestive îl reprezintă, pe de o parte prevenția, și pe de altă parte adoptarea unor măsuri care să permită dezvoltarea somatică și imunologică normală a copilului. În acest sens, este important să se întreprindă mai multe măsuri, precum: educația părinților cu scopul de a asigura o alimentație diversificată, echilibrată, bogată în legume și fructe; igiena somnului; reducerea factorilor de risc (evitarea expunerii la factorii de mediu poluanți), administrarea de suplimente cu vitamine și minerale, respectarea calendarului de vaccinări, imunostimularea.

 

  1. Ați menționat nutriția corespunzătoare ca metodă de creștere a rezistenței copiilor în fața infecțiilor și bolilor. Care sunt acele elemente din alimentație care susțin un sistem imunitar puternic?

Prof. dr. Doina Pleșca:  În primul rând, o nutriție sănătoasă începe printr-o educație corespunzătoare, astfel că părinții trebuie să fie informați despre importanța alimentației naturale în protecția antiinfecțioasă. E bine de știut că alimentația trebuie să conțină componente benefice imunității, prin care sistemul de apărare al sugarului se întărește. În cazul preșcolarilor, se recomandă o alimentație diversificată, sănătoasă și echilibrată, bogată în legume, fructe și proteine de calitate. O componentă importantă a alimentației este reprezentată de laptele îmbogățit cu prebiotice și vitaminele A, C, D, formulă bogată în minerale, componente care ajută la fortifierea organismului.

  1. Ce sunt prebioticele și cum pot acestea să reducă nivelul de infecțiilor în rândul copiilor?

Prof. dr. Doina Pleșca: Prebioticele, prezente și în laptele matern, sunt ingrediente alimentare (fibre) nondigerabile care au un efect benefic asupra organismului prin stimularea creșterii și/sau a activității unor bacterii intestinale, astfel contribuind la îmbunătățirea sănătății organismului. Prebioticele favorizează dezvoltarea unei flore intestinale sănătoase la care se asociază un sistem imun optim.  

  1. Și vitaminele A,C și D au un rol important pentru un sistem imunitar puternic. Puteți explica cum funcționează acestea, care e rolul lor pentru organism și cum pot fi integrate în alimentația copiilor?

Prof. dr. Doina Pleșca: Vitamina A (Retinol) este esenţială pentru vederea normală, pentru sinteza unor proteine, ajută la creşterea oaselor şi dinţilor și are rol în creșterea imunității. Necesarul de vitamina A se poate asigura prin consumul de morcovi si toate legumele şi fructele colorate în galben şi portocaliu.

Vitamina C contribuie la dezvoltarea oaselor şi ţesuturilor, ajută la întărirea gingiilor şi reduce învineţirea în cazul loviturilor. Această vitamină ajută organismul în lupta împotriva infecțiilor și facilitează absorția fierului din alimente. Principalele surse de vitamina C sunt citricele, fructele roșii, ananasul, legumele cu frunze verzi.

"The sunshine vitamin" sau vitamina D este în prezent considerată mai mult decât o simplă vitamină, contribuind nu doar la buna funcționare a organismului, ci stimulând și apărarea împotriva infecțiilor (creșterea imunității). Vitamina D se găsește în carnea de pește gras, carnea roșie, gălbenușul de ou, ficatul de vită, laptele și derivatele lactate, cerealele, nucile, merele. Se consideră că administrarea de suplimente de vitamina D poate reduce riscul apariției infecțiilor respiratorii la copil.

 

  1. În concluzie, ce sfat aveți pentru părinții care vor să crească rezistența copiilor la răceli și infecții?

 

Prof. dr. Doina Pleșca: Alimentația echilibrată și diversificată la care se adaugă și formulele de lapte de creștere îmbogățite cu prebiotice și vitaminele A, C, D reprezintă una dintre cele mai bune și la îndemână metode prin care părinții pot preveni infecțiile acute (respiratorii și digestive) ale copiilor. Integrarea laptelui îmbogățit în alimentația copiilor duce la scăderea numărului de infecții acute în creșe și grădinițe cu până la 10%, copiii având un sistem imunitar mai puternic și astfel o rezistență mai mare la agresiunile infecțioase.  

 

Ultima oră
Alte titluri din: Sanatatea copilului
Bebelușii înțeleg cuvintele cu mult înainte de a putea vorbi Bebelușii înțeleg cuvintele cu mult înainte de a putea vorbi
Infertilitatea masculină. Care sunt cauzele și cum se tratează Infertilitatea masculină. Care sunt cauzele și cum se tratează
Mai multe titluri din: Sanatatea copilului
Antena3.ro A văzut o vacă pe drum și a scos imediat telefonul să o filmeze! Ce făcea animalul în timp ce o mașină mergea în față - VIDEO impresionant!
Libertatea.ro George și-a violat fiica. După 27 de ani, fata ajunsă femeie în toată firea s-a răzbunat crunt pe el
A1.ro Cercetătorii avertizează: 2018 ar putea fi anul marilor cutremure!
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?