x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Cum îți educi fiica să meargă o dată pe an la ginecolog

Cum îți educi fiica să meargă o dată pe an la ginecolog

19 Oct 2017   •   06:31
Cum îți educi fiica să meargă o dată pe an la ginecolog

Mama trebuie să își educe din timp fiica să meargă la ginecolog periodic. Lipsa educației copilului, în acest caz, poate avea consecințe grave, chiar dacă majoriatea femeilor au un sentiment de jenă, disconfort și stres atunci când merg la un consult ginecologic. Suntem în secolul XXI și mersul la medicul ginecolog trebuie să fie ceva nerușinos, poate și gândindu-ne că o dată la 2 minute o femeie moare de cancer de col uterin.

Trebuie să le explicăm copiilor, respectiv fetelor, că mersul la ginecolog este ceva normal, ba chiar mai vital, ne-a explicat Dr. Chadi Muheidli, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Prima vizită la ginecolog trebuie făcută în intervalul 13-15 ani, când fata, ar putea deveni activă din punct de vedere sexual. Nu trebuie să spunem că este prea devreme sau că „nu este cazul copilului meu”, ci doar trebuie să privim și să acceptăm că, statistic, vârsta la care acest lucru de întâmplă este tot mai scăzută.

Examenul pelvian nu este necesar la această vârstă, doar dacă fetița prezintă dureri menstruale sau secreții vaginale neobișnuite ori dacă menstruația nu i-a venit la timp. Prin explicarea fiicei dumneavoastră despre cât de important este un control la ginecolog, aceasta va fi tot mai interesată despre sănătatea vieții sexuale și se va simți în siguranță.
Ea trebuie să înțelegă că vizita la medicul ginecolog nu indică faptul că este bolnavă, ci că acolo ea va fi informată și prevenită de diverse aspecte din viața sexuală a unei femei.
Informarea. Medicul specialist îi va răspunde la toate întrebările legate de sex, sexualitate, schimbări fiziologice și menstruație.

Prevenirea bolilor cu transmitere sexuală

Fiica dumneavoastră va fi învățată cum să prevină sarcinile nedorite sau bolile cu transmitere sexuală.

 

Citeste continuarea pe ideisanatoase.ro

×
Subiecte în articol: ginecolog