x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Sunt cele mai scumpe băuturi spirtoase din lume

Sunt cele mai scumpe băuturi spirtoase din lume

13 Ian 2018   •   16:40
Sunt cele mai scumpe băuturi spirtoase din lume

Băuturile spirtoase au fost de-a lungul secolelor medicamente, au îndeplinit diverse roluri în procesiuni religioase sau, pur şi simplu, au fost consumate pentru relaxare şi distracţie. De aceea, în diferite colţuri ale lumii aceste băuturi au diferite moduri de preparare, fiind o combinaţie între artă şi ştiinţă.

 

Dar partea care rămânea cea mai importană este maturarea. Modul în care aceasta este făcută poate transforma băutura spirtoasă într-o bijuterie sau o pot strica iremediabil.

Băuturile spirtoase învechite stau ani întregi în butoaie, fiind atent supravegheate de specialişti şi de degustători. În tot acest proces sunt importante clima, materialele din care sunt fabricate butoaiele, toate influenţând calitatea finală a băuturii. De exemplu, tequilla trebuie să stea 3 ani în butoaie de stejar, iar cognacul 6 ani, potrivit reglementărilor internaţionale.

The Last Drop 1971 Blended Scotch Whisky

Băutura a fost distilată iniţial în 1971 şi este considerată triplu maturată. 12 ani a stat în butoaie de stejar şi mai apoi încă 9 ani în butoaie de din lemn de cireş. După aceea a fost amestecat şi lăsat pentru alţi 24 de ani în butoaie de stejar. De-abia în 2017 a fost îmbuteliat, fiind unul dintre puţinele sortimente de whisky maturat timp de 40 de ani, fiind produs dintr-un singur tip de cereală. În vânzare sunt doar 1352 de sticle, iar preţul uneia porneşte de la 3247 dolari.

Glenfiddich 50 Year Old Rare Collection Whisky

Glenfiddich este unul dintre cele mai scumpe whiskyuri din lume, o sticlă de Glenfiddich 50 Year Old Rare Collection Whisky pornind de la 30.563 dolari. Este maturat timp de 50 de ani şi are note florale, de dulceaţă de portocale, un pic afumat.

Reserva de la Familia Serrallés 20 year

Pentru o sticlă de rom Reserva de la Familia Serrallés 20 year rum trebuie să scoateţi din buzunar aproape 2000 de dolari. A fost maturat timp de 20 de ani, ceea ce este foarte mult pentru rom. Faptul că procesul s-a întâmplat în Puerto Rico unde temperaturile sunt mari şi umiditatea mică, face ca la final gustul să fie deosebit, iar maturarea să se facă mult mai repede decât în zonele mai reci.

×
Subiecte în articol: bauturi spirtoase whisky maturare