Sighișoara, cetatea toleranței interetnice

Autor: DIANA SCARLAT
18 Aug 2017

În perioada 17-20 august, Cetatea Sighișoarei găzduiește manifestări culturale care aduc în prim plan specificul fiecărui grup etnic de pe teritoriul României, dar și tradiții ale altor popoare. Artiști, ansambluri folclorice și cercetători au fost inivitați și în acest an, la cea de-a cincea ediție a festivalului ProEtnica, din Sighișoara, să își expună atât elementele specifice pentru cultura din care fac parte, cât și punctele de vedere, referitor la nevoile pe care le au anumite grupuri etnice pe teritoriul României, pentru a nu fi marginalizate. Peste 700 de reprezentanți ai minorităților naționale se reunesc timp de patru zile la Sighișoara.

 

Prima seară a festivalului ProEtnica a avut invitați speciali care, prin povestea vieții și carierei lor, exprimă însăși ideea de interculturalism și multiculturalism, dintr-o perspectivă inedită, cea a nomadului contemporan: trupa rromani Nadara, din Târnva Mică. Cea mai impresionantă poveste este chiar cea a solistei, Alexandra Beaujard, care exprimă, prin propria carieră și viață, esența multiculturalismului și a nomadismului contemporan autentic „Eu sunt din Franța, dar trupa Nadara este din județul Mureș. Piesele noaastre au fost culese din zona Târnava Mică. Eu cânt la acordeon și cu vocea. Am învățat să cânt când lucram la circ și am ajuns în România, în anul 2000. Mai întâi am învățat ungurește, apoi românește”, spune Alexandra Beaujard, solista franțuzoaică a trupei Nadara.

Festivalul continuă până duminică. ProEtnica oferă reprezentanților minorităților naționale o oportunitate de a împărtăși obiceiurile lor și de a se angaja activ în dialogul intercultural, prin diferite canale și cu mijloace diferite de expresie, cum ar fi: artă tradițională, artă contemporană, cercetare științifică și mese rotunde. Astfel, ProEtnica este un instrument care promovează drepturile de exprimare culturală a minorităților naționale și, în același timp, consolidează dialogul intercultural, contribuind la consolidarea păcii interculturale într-o societate pluralistă și democrată.  Ediția a XV-a a Festivalului ProEtnica este cea mai amplă  manifestare cultural-artistică din România dedicată  dialogului intercultural. Evenimentul este organizat de Asociația Centrul Educațional pentru Tineret Sighișoara şi este finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României și Consiliul Județean Mureș, în calitate de parteneri, precum și de către Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale și Municipiul Sighișoara, în calitate de finanțatori. Evenimentul se bucură și de sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania București, Institutul Cultural Român din cadrul Guvernului României, Centrul Național de Cultură a Romilor din cadrul Guvernului României, Institutul Cultural Român, FUEN (Federal Union of European Nationalities), Institutul pentru Relații externe din Stuttgart (Institut für Auslandsbeziehungen Stuttgart) și Ministerul pentru Știință, Cercetare și Cultură al Landului Brandenburg al Republicii Federale Germania. 
 

Timp de patru zile, pe scena festivalului, vor fi prezentate  mai mult de 60 de spectacole artistice iar în cetate este organizat un târg de arte și meserii cu obiecte tradiționale fabricate de către participanți. O expoziție de artă plastică va prezenta lucrări ale artiștilor contemporani aparținând minorităților naționale, precum și două workshopuri. Fiecare zi a  festivalului se încheie cu un concert susținut de formații și artiști din rândul minorităţilor. În prima zi a evenimentului au urcat pe scenă fomații artistice ale Uniunii Culturale a Rutenilor, Uniunii Bulgare din Banat, Asociației Macedonenilor, Federației Comunităților Evreiești, Ligii Albanezilor, Uniunii Ucrainenilor, Uniunii Elene.

Ultima oră
Alte titluri din: Spectacole
Cluj: Organizatorii Untold pun deja în vânzare biletele pentru ediţia din 2018 Cluj: Organizatorii Untold pun deja în vânzare biletele pentru ediţia din 2018
Anda Călugăreanu, celebrată printr-un spectacol la Teatrul "Constantin Tănase" Anda Călugăreanu, celebrată printr-un spectacol la Teatrul "Constantin Tănase"
Mai multe titluri din: Spectacole
Antena3.ro Film horror pe un câmp din România. Un copil cu retard mintal este abuzat sexual. Opt minori participă la fapte. Totul este filmat
Libertatea.ro Primele imagini cu Serena Williams în rochie de mireasă. Poartă adidași! FOTO
A1.ro „NENOROCIREA s-a abătut asupra Pământului”. Peste 400 de morți în doar câteva ore! Este un DEZASTRU nemaivăzut
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?