x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Să sărbătorim ia românească!

Să sărbătorim ia românească!

21 Iun 2018   •   11:36
Să sărbătorim ia românească!
Sursa foto: Mediagraph

De Ziua Internațională a Iei, sărbătorită pe 24 iunie, Primăria Municipiului București, prin Casa Artelor "Dinu Lipatti", în parteneriat cu Muzeul Țăranului Român și Ii Breaza de Anda Mănescu, vă invită vineri, sâmbătă și duminică la Festivalul Iei. Sărbătoarea portului românesc a devenit eveniment mondial, în această zi oameni din peste 50 de țări din întreaga lume îmbracând bluza tradițională românească.

Vineri, de la orele 17, în Salonul de muzică al Casei Lipatti se va deschide Expoziția de costume populare a Muzeului Țăranului Român, ce va putea fi vizitată pe tot parcursul evenimentului. În structura generală a patrimoniului muzeului, colecţia de costume ţărăneşti reflectă toate zonele etnografice ale ţării oferind posibilitatea atât specialiştilor, cât şi vizitatorilor de a cunoaşte evoluţia în timp a acestui gen al creaţiei ţărăneşti. 20 dintre costumele aflate în colecțiile Muzeului Țăranului vor putea fi admirate la Casa Artelor "Dinu Lipatti".

Tot în Salonul de muzică și tot de la orele 17.00, veți putea urmări filme documentare despre tradițiile și obiceiurile românești: “Muntele Găina”, „Țara Moților”, „Costume populare din zona Moldovei” și “Regina Maria, prima femeie romantică, prima femeie modernă”.

În fiecare dintre cele trei seri, de la orele 18.00, în curtea Casei Lipatti vor rula filme artistice românești: “Dincolo de pod”, adaptare după romanul “Mara” de Ioan Slavici, în regia lui Mircea Veroiu - vineri, 22 iunie; “Pădureanca”, în regia lui Nicolae Mărgineanu – sâmbătă, 23 iunie; “Ciuleandra”, regizat de Sergiu Nicolescu – duminică, 24 iunie.

Orele 19.30 vor însemna, în fiecare seară, în curtea Casei Lipatti, startul Recitalurilor corale. Corul Solemnis - dirijat de Mircea Pădurariu, Corala Bărbătească Armonia - dirijată de Arhid.Lect.Univ.Dr. Ion Iulian Dumitru și Corul Regal, cu Andrei Stănculescu la pupitrul dirijoral, alături de pianistul Vlad Gînța vor interpreta piese precum "Sări, mândră", de Sabin Păutza, "Sârba pe loc", de Gheorghe Danga, "Ana Lugojana", de Ion Vidu, "Sârba din câmpie", de Constantin Romașcanu, "Iubesc femeia" (Suita interbelică), de Ioan Dobrinescu.

De la orele 20.30, pe scenă vor urca trei dintre cele mai valoroase orchestre camerale din România. Vineri, Camerata Elite și dirijorul Vincent Gruger, sâmbătă, Orchestra Metropolitană Bucuresti, dirijată de Daniel Jinga, alături de soprana Silvia Micu și violonista Ana Ungureanu și duminică, Orchestra de Cameră Radio, condusă de dirijorul Daniel Manasi, alături de violonistul Alexandru Marin vor oferi publicului un repertoriu musical românesc de o deosebita frumusețe. În program se vor regăsi lucrări de Dinu Lipatti, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Silvestri, Tiberiu Olah, Sigismund Toduță, Sabin Drăgoi.

Pe tot parcursul celor trei zile veți putea vedea, de asemenea, Expoziția în aer liber despre cămașa specifică satului nostru "Ia, brandul României - istorie și evoluție".

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Parteneri media: Jurnalul, Radio Romantic, B1 TV, Agerpres, , Radio București FM, Observator Cultural, Revista Marea Dragoste

×