x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Doar o săptămână până la primul show din noul turneu Deep Purple, la București

Doar o săptămână până la primul show din noul turneu Deep Purple, la București

de Diana Scarlat    |    05 Mai 2017   •   20:02
Doar o săptămână până la primul show din noul turneu Deep Purple, la București
Sursa foto: Leica Camera AG

Noul album „inFinite” al legendarei trupe Deep Purple s-a lansat pe 7 aprilie, la 4 ani distanță de la ultimul disc al formației. Deep Purple dă startul turneului de promovare „Long Goodbye Tour” cu showul de la București, de pe 13 mai, la Romexpo.

 

Solistul Ian Gillan, bateristul Ian Paice și basistul Roger Glover îi vor avea alături, pe scena de la Romexpo, pe chitaristul Steve Morse și clăparul Don Airey. Noua apariție discografică include zece piese și este cel de al cincelea disc lansat de trupă în această formulă. Primul extras pe single, Time for Bedlam, își făcuse deja apariția publică în decembrie, iar piesa “All I Got is You” are deja un clip oficial. Albumul a fost produs de Bob Ezrin care, de-a lungul carierei, a lucrat cu multe nume notorii, printre care Alice Cooper și Pink Floyd.

 

„Dacă luați lucrurile literalmente, ați putea crede că partea „finită” din numele albumui descrie experiența Deep Purple, cu un început clar și cu un sfârșit nebulos, dar ce credeți despre acel „in”?” spune Gillan, într-o incercare de a clarifica numele albumui. „Cuvântul „infinite” (infinit)” este o sabie cu două tăișuri tridimensionale, descrie ceva ce merge totdeauna în toate direcțiile. Stephen Hawking spunea în „O scurtă istorie a timpului“ că înainte de Big Bang nu era nimic. Asta contrazice ideea universului nostru ca fiind infinit, pentru că oferă un punct de plecare, contrazicând conceptul. Deci universul lui Hawking este finit prin definiție, chiar dacă el e de acord sau nu cu asta. În mod ironic, Hawking greșește (oamenii de știință întotdeauna greșesc, până la urmă), prin urmare, Universul este infinit, ceea ce înseamnă că nu se va sfârși, și, de asemenea nu a început vreodată, și corolarul este, desigur, că noi nu existăm. Există o soluție metafizică la toate acestea, dar va trebui să aștepte până după turneu, pentru că, slavă Domnului, sunt doar 24 de ore într-o zi, pentru moment, sau zece ore în sistemul decimal metric”.

 

Pe 12 august, trupa i se va alătura lui Alice Cooper, în turneul din Statele Unite, care va porni din Las Vegas și se va încheia dupa o lună în Cincinnati. Biletele sunt disponibile la prețurile între de 130 și 350 de lei și se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim.

×
Subiecte în articol: deep purple inFinite