x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Antonia,3 SUD EST și EDDA la festivalul orașului Covasna

Antonia,3 SUD EST și EDDA la festivalul orașului Covasna

02 Aug 2017   •   21:39
Antonia,3 SUD EST și EDDA la festivalul orașului Covasna

Antonia, 3 SUD EST şi EDDA se numără printre invitaţii celei de-a 20-a ediţii a Zilelor oraşului Covasna, ce vor avea loc la începutul lunii septembrie, au anunţat, marţi, autorităţile locale.

Primarul staţiunii Covasna, Gyero Jozsef, a declarat, pentru AGERPRES, că programul a fost gândit în aşa manieră încât, în fiecare dintre cele trei zile de sărbătoare, pe scenă să urce solişti şi trupe de renume care să atragă cât mai mulţi spectatori.

"Am dorit să pregătim un program de calitate atât pentru localnici, cât şi pentru turişti, să avem măcar un solist sau o trupă renumită în fiecare zi, pentru ca oamenii să vină, să se simtă bine, să se distreze. Atunci şi comercianţii vor avea vânzări (...) şi toată lumea va fi în câştig. (...) În cele din urmă am reuşit să aducem atât interpreţi români, cât şi maghiari, care vor cânta melodii îndrăgite, pentru toate vârstele", a declarat Gyero Jozsef.

Astfel, printre cei care vor urca pe scenă vineri, 1 septembrie, se numără Antonia şi formaţia Pokolgép din Ungaria, sâmbătă, trupa Betli Duo, Abborn tribute ABBA şi 3 SUD EST, iar duminică, formaţia de rock&roll Retro Roll, Lidia Buble şi legendara formaţie ungară EDDA.

"Vom avea şi un concurs de gătit în aer liber, tocăniţe la ceaun, care este foarte apreciat de turişti, spectacole de dans, concursuri sportive, automobilism şi o expoziţie de trofee vânătoreşti", a mai spus primarul Covasnei.

Potrivit acestuia, programul încă nu este definitivat, cetăţenii putând face propuneri în scris pe adresa culturacv@gmail.com. AGERPRES

×
Subiecte în articol: antonia 3 sud est