Cadourile la modă – experienţe, în loc de obiecte

Autor: MIHAELA BîRZILă
11 Sep 2017

Cadourile clasice nu mai sunt la modă. Tot mai mulţi români au trecut la alt nivel şi le oferă prietenilor sau şefilor experienţe, în loc de obiecte, la ocaziile speciale. Şi felicitările clasice sunt pe cale de dispa­riţie, iar sms-urile tip n-au niciun efect. În loc de urări în scris, sărbă­toriţii primesc, mai nou, mesaje video şi clipuri montate cu efecte speciale, cu urări din partea celor dragi sau chiar din partea artiştilor preferaţi, vânaţi în culise pentru un selfie cu dedicaţie.

Plimbările cu limuzina sunt deja obişnuite la nunţi şi botezuri sau la petrecerile tinerilor dornici să se distreze ca-n Beverly Hills. Mai nou, se închiriază elicoptere pentru o aniversare de neuitat. O plimbare cu elicopterul deasupra capitalei costă 500 de lei. Companiile de taxi aerian oferă inclusiv experienţa unei aterizări pe acoperiş în acest preţ, pentru poze inedite de la înălţime. Un tur cu elicop­terul până pe Valea Prahovei ajunge la 450 de euro, dar face toţi banii, mai ales că pasagerii au ocazia de a sfida blocajele infernale de pe DN1. În loc de 5-6 ore, puteţi ajunge la munte din Bucureşti într-o oră şi jumătate.

Salturile cu paraşuta sunt un alt cadou în vogă. O astfel de experienţă costă 700 de lei, la care se adaugă 300 de lei, pentru cei care vor poze şi filmări făcute în timpul zborului. Avionul din care se efectuează salturile ajunge în 9 minute la 4.000 de metri altitudine, de unde se sare în tandem cu un instructor. Anul trecut, s-au făcut peste 11.000 de salturi cu paraşuta numai pe aero­dromul Clinceni.

Două ore de senzații tari pe circuit auto

Un alt cadou inedit, numai bun pentru amatorii de senzaţii tari, poate fi o experienţă pe circuitul de curse sau un voucher pentru simulatorul auto. Alături de un instructor dedicat, sărbă­toritul trece mai întâi prin impactul frontal cu un obstacol fix şi învaţă să iasă dintr-o maşină răsturnată la 90 şi 180 de grade. Apoi, accelerează, testându-şi limitele, şi învaţă să controleze derapajul prin intermediul simulatoarelor de pe circuit (maşină cu două volane şi maşină cu roţi libere). De asemenea, va pilota două maşini, cu 8 ture de circuit fiecare: prima - de recunoaştere, apoi o tură de încălzire, 5 ture pline de adrenalină, cu drifturi cu supravirare controlată, iar la final o tură de răcire. Totul, cu maşini de 350 de cai-putere. Un astfel de cadou pe circuit costă 1.100 de lei, durata experienţei fiind în jur de două ore.

Spa, dans și dezvoltare personală

Pentru doamnele prea ocupate care visează la o zi liberă, o zi întreagă de răsfăţ la spa este cadoul perfect. Preţu­rile pornesc de la 35 de euro şi includ acces la piscină, saună şi masaj. Există şi carduri-cadou mai scumpe, care includ şi masaj facial şi diverse tratamente cu tehnologie modernă, iar serviciile pot fi personalizate, în funcţie de dorinţele sărbătoritei. Şi pentru domni există astfel de pachete de relaxare la spa, de asemenea, sunt oferte pentru cupluri şi pentru pensionari.

Lecţiile de dans sunt şi ele în topul surprizelor pentru cei dragi. Tot mai mulţi adulţi se înscriu la astfel de cursuri din dorinţa de a scăpa de stresul de la job sau chiar din nevoia de a socializa cu ceilalţi cursanţi. Vârsta nu contează, poţi oricând să te iniţiezi în arta dansului, spun organizatorii. Cât costă să înveţi dansuri de societate sau latino-americane? Nu e scump deloc. Abonamentele lunare pornesc de la 100 de lei şi există şi pachete pentru cupluri.

 

Cursurile de dezvoltare personală sunt, de asemenea, un cadou modern şi foarte util pentru cei care simt că nu-şi mai găsesc locul sau care, pur şi simplu, vor să ajungă să se cunoască mai bine, să-şi descopere noi atuuri care să-i ajute să se pună în valoare. Preţul unui astfel de cadou porneşte de la câteva zeci de lei şi poate ajunge la câteva sute de euro, în funcţie de complexitatea cursului şi de notorietatea trainerului.

Cea mai ieftină experienţă-cadou costă cât o pizza. Cu numai 25 de lei, puteţi oferi sărbătoritului turul Capi­talei cu autobuzele supraetajate care circulă de la Casa Presei, iar cu 20 de lei, o tură cu Roata mare, din care se poate admira Bucureştiul de sus.

Un tort personalizat va fi întotdeauna un cadou care nu dă greş. La fel, o invita­ţie la restaurantul preferat sau la un local chic, nou-apărut în peisaj. Femeile vor aprecia, cu siguranţă, şi o şedinţă la cosmetică sau la coafor, iar bărbaţii, o ieşire la bowling sau măcar la un film bun.

Alte idei de cadouri-experienţe:

o partidă de căţărări în copaci la parcul de aventură costă între 30 şi 50 de lei; o partidă de paintball - 30 de lei de persoană; o săritură cu coarda elastică şi o plimbare cu tiroliana - 30 de lei; o şedinţă de călărie - 100 de lei; o tură de wakeboarding - 55 de lei, 15 minute.

Ultima oră
Alte titluri din: Hobby
Descoperă AEROMIX, un antrenament de ultimă generaţie Descoperă AEROMIX, un antrenament de ultimă generaţie
Trucuri pentru reorganizarea zilei. În căutarea timpului pierdut Trucuri pentru reorganizarea zilei. În căutarea timpului pierdut
Mai multe titluri din: Hobby
Antena3.ro Film horror pe un câmp din România. Un copil cu retard mintal este abuzat sexual. Opt minori participă la fapte. Totul este filmat
Libertatea.ro Primele imagini cu Serena Williams în rochie de mireasă. Poartă adidași! FOTO
A1.ro „NENOROCIREA s-a abătut asupra Pământului”. Peste 400 de morți în doar câteva ore! Este un DEZASTRU nemaivăzut
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?