Alexandra, câștigătoarea “Ie, Românie” – Muntenia, este pasionată de designul de interior

31 Mar 2018

Alexandra Prisiceanu (15 ani), din comuna Șotânga, județul Dâmbovița, a fost aleasă cea mai frumoasă fată din Muntenia, aseară, în finala “Ie, Românie”, desfășurată în această regiune a țării.

Sunt foarte emoționată. Le mulțumesc juraților, tuturor celor care au fost alături de mine și, în special, părinților mei, care m-au susținut enorm, așa cum au putut și au știut ei mai bine. Îi iubesc foarte mult”, a spus Alexandra, care este foarte atașată de părinții ei.

Alexandra Prisiceanu este elevă, îi place să picteze, e pasionată de designul de interior și face parte dintr-o trupă de dansuri populare.

N-ai cum s-o uiți pe Alexandra. Este și foarte isteață, are și vorbele la ea. E un copil atât de frumos! Mă bucur că a câștigat”, spune Paula Chirilă, vedeta care a descoperit-o pe frumoasa fată.

Vineri seara, la “Ie, României”, emisiunea prezentată de Mircea Radu, la Antena 1, Paula Chirilă și Dan Helciug au avut misiunea să descopere și să convingă cele mai frumoase fete din regiune și cei mai talentați localnici să vină la preselecții.

Zeci de fete frumoase din Vulcana Pandele, Vulcana Băi, Aninoasa, Doicești și Șotânga au fost chemate de cele două vedete la preselecții.

După o serie de probe pe care acestea le-au avut de parcurs pe scena căminului cultural din comuna Vulcana Pandele, județul Dâmbovița, Paula și Dan au ales câte trei dintre ele pentru finala de a doua zi.

În finala “Ie, Românie” – Muntenia, cele șase finaliste au avut de trecut o serie de probe, dintre cele mai diverse. De la probe în care fetele să-și demonstreze aptitudinile artistice, la probe de cultură generală și de gătit, de improvizație și de defilare în costum popular și chiar o probă rurală, desfășurată în aer liber, în care fetele au trebuit să care apă pe un deal unde, ulterior, să planteze niște pomișori. De altfel, inclusiv jurații show-ului, Andreea Bălan, Nicolai Tand și Cosmin Seleși, și prezentatorul Mircea Radu au ținut să planteze pe acest deal propriul pom.

După ce au urmărit cu atenție evoluția fiecărei fete de pe parcursul finalei, jurații Andreea Bălan, Nicolai Tand și Cosmin Seleși au decis: câștigătoarea “Ie Românie” – Muntenia este Alexandra Prisiceanu (15 ani), din comuna Șotânga, județul Dâmbovița.

De asemenea, jurații de la București au ales și cea mai talentată localnică: Antonia Dumitru (10 ani), din comuna Vulcana Băi, care i-a uimit cu felul în care interpretează muzică populară.

Ultima oră
Alte titluri din: Fashion
Top 10 lucruri pe care o femeie trebuie sa le aiba intotdeauna in geanta Top 10 lucruri pe care o femeie trebuie sa le aiba intotdeauna in geanta
Mira s-a decis! În sezonul cald, va miza pe sandale și stiletto! Mira s-a decis! În sezonul cald, va miza pe sandale și stiletto!
Mai multe titluri din: Fashion
Antena3.ro Ce făcea fata asta în pat, în fiecare noapte, până la ora 3 dimineaţa. Iubitul nu a mai suportat şi a părăsit-o!
Libertatea.ro Chef Cătălin Scărlătescu, la un pas de moarte
A1.ro Un nou caz de pedofilie zguduie România! Un tânăr din Buzău care a abordat un băiat de 12 ani: „Este blonduţ, 1.70, şi are o aluniţă în barbă!”
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?