Mise-en-place… arta aranjării unei mese

04 Apr 2017

Se apropie sărbătorile pascale și fiecare dintre noi se gândește cum să impresioneze pe aceia ce vor lua loc în jurul aceleiași mese. E și motivul pentru care vă dăm mai jos câteva idei de aranjare a mesei, apelând la surse demne de încredere.

„Ceea ce dă mesei strălucire și veselie e tocmai o față de masă de olandă fină spălată și călcată impecabil”. (În Sfaturi pentru menajeră, circa 1900, se precizează: „Fața de masă să fie de moleton alb. Când fața de masă e colorată, porțelana trebuie să fie albă sau ivorie”.

La fel, în Buna Menajeră: „Vrem să aranjăm o masă de ocazie, vom întrebuința o față de masă albă; în mijlocul mesei, peste fața de masă, punem o tabletă brodată, la fel ca fața de masă”.)

Urmează regulile elementare de aranjare a tacâmurilor, fie ele de argintărie sau de alpaca: „Cuțitul și lingura se pun la dreapta farfuriei și furculița la stânga” (când nu ai suport de tacâmuri d’argent). Asta în vreme ce ”șervetul este îndoit frumos, iar pâinea pusă înăuntru” ( când nu ai coș de pâine și inel de șervet de argint sau alpaca), iar „castronul cu supă este așezat pe o masă alăturată” la burjui.

Te-ar putea interesa și
Rețeta zilei de marți. Ciorbă de fasole în coajă de pâine (rețete românești pe gustul tău)
Rețeta zilei de marți. Ostropel (sau ostropăț) de miel (rețete românești pe gustul tău)

Nu lipsesc nici indicațiile de regie, impunând anumite norme elementare de politețe: „Când masa este mai intimă.............

Citește continuarea AICI și urmărește VIDEO

Ultima oră
Pe aceeasi temă
Rețete românești. SARMALE MOLDOVENEȘTI CU PĂSAT ȘI JUMĂRI Rețete românești. SARMALE MOLDOVENEȘTI CU PĂSAT ȘI JUMĂRI
Rețete pentru Paști. Kugelhopf-ul Casei Bacalbașa Rețete pentru Paști. Kugelhopf-ul Casei Bacalbașa
Alte titluri din: Casa
Masa în familie "un lux" pe care puțini români și-l mai permit Masa în familie "un lux" pe care puțini români și-l mai permit
Cum alungi umiditatea din casă Cum alungi umiditatea din casă
Mai multe titluri din: Casa
Antena3.ro Imagini cu criminala între cele două atacuri. Un martor dezvăluie ce a făcut femeia în timpul când nu era căutată
Libertatea.ro Ce mesaj avea scris în palmă criminala de la metrou. Detalii șocante ies la iveală
A1.ro Înfricoșător. Profețiile lui Nostradamus pentru 2018 sunt ÎNGROZITOARE: „O să fie OMORÂT în acest an, iar un CUTREMUR va zgudui...”
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?