x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Unic pe plaiuri mioritice. Charlottenburg, singurul sat circular din România

Unic pe plaiuri mioritice. Charlottenburg, singurul sat circular din România

25 Apr 2017   •   20:10
Unic pe plaiuri mioritice. Charlottenburg, singurul sat circular din România

Banatul ascunde multe comori printre care și Charlottenburg, un sat aflat la 35 de kilometri de Timișoara, construit acum 240 de ani de coloniști germani. Satul mai este cunoscut sub denumirea de Șarlota și este singurul sat rotund din țara noastră. Are diametrul interior de 210 metri, iar în mijlocul cercului a fost construită o biserică, prima fântână, iar mai apoi s-a construit și școala din sat. Charlottenburg a fost întemeiat de 32 de familii din Provincia Autonomă Trento, actuala regiune Trentino-Tirolul de Sud, Lorena şi Baden-Württemberg. Ele au fost aduse în cea de-a doua etapă a colonizării Banatului, din vremea Mariei Tereza, când s-a instituit un nou sistem de repartizare a loturilor de pământ. La construirea sa, satul avea patru intrări simetrice, casele erau de aceeași înălțime, iar distanța dintre ele egală. Satul n-a depășit niciodată mai mult de 300 de locuitori iar numărul acestora a scăzut după ce mulți dintre ei au emigrat în Germania, în anii ’70. În prezent, satul este locuit de români care nu mai au legături cu vechii coloniști.

×
Subiecte în articol: Charlottenburg