x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii (VIDEO) Superlativele mapamondului. Fenomenele incredibile ale naturii. POARTA RAIULUI

(VIDEO) Superlativele mapamondului. Fenomenele incredibile ale naturii. POARTA RAIULUI

08 Feb 2017   •   00:43
(VIDEO) Superlativele mapamondului. Fenomenele incredibile ale naturii. POARTA RAIULUI

Există undeva în această lume, o cupolă de-a dreptul impresionantă, formată în mod natural între două vârfuri montane înalte, care îți dă sentimentul că, după ce ai trecut prin porțile ei, te vei găsi în ceruri.

Poarta Raiului sau Heaven's Gate, această minunație a naturii se află în Parcul Tianmen din China, la o altitudine de 1500 m și reprezintă cea mai mai mare gaură erodată a unei peșteri, formată ca urmare a eroziunii solului.

Legenda spune că, în anul 263 o bucată mare de munte a căzut, creând o cavitate imensă (131,5 m înălțime, 57 m lățime și 60 m lungime), care a dat naștere acestei spectaculoase porți naturale.

Urcarea către Poarta Raiului este grea și obositoare, însă mărturiile celor care au ajuns acolo și care spun că au simțit că „ au urcat scara spre cer și că au bătut la ușa Raiului ” par să confirme că merită efortul. Pentru a ajunge să trăiești acest sentiment, trebuie să urci 999 trepte abrupte și înguste, în aproximativ 30 minute.

Se pare că, în acest caz, numărul 9 nu este întâmplător. În tradiția taoistă..................

Citește mai mult despre POARTA RAIULUI și urmărește VIDEO

×