x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Ştranduri deschise şi iarna, cu efecte terapeutice: Băile Felix

Ştranduri deschise şi iarna, cu efecte terapeutice: Băile Felix

de Diana Scarlat    |    06 Oct 2017   •   17:46
Ştranduri deschise şi iarna, cu efecte terapeutice: Băile Felix

Toboganele cu apă sunt încă funcţionale, şezlongurile sunt aproape toate ocupate, iar piscinele pline cu apă caldă sunt luate cu asalt, în weekend, chiar dacă vara s-a terminat. La Oradea şi la Băile Felix sezonul turistic este permanent, iar gradul de ocupare creşte constant, în urma investiţiilor din ultimii ani. Ştrandurile deschise tot timpul anului sunt spectaculoase, dar mai ales terapeutice.

 

Apa termo-minerală de la Băile Felix este unică în sud-estul Europei şi are efecte miraculoase: previne şi tratează afecţiuni reumatice, relaxează şi ajută la recuperarea după diverse traume sau accidente, reduce riscurile asociate afecţiunilor cardiovasculare şi diabetului. Puţini ştiu că apa de la Băile Felix se foloseşte şi în cure interne, adică se poate bea şi este foarte bună pentru tratarea sau prevenirea afecţiunilor gastro-intestinale.

 

Promovate în trecut ca staţiuni balneo-climaterice, Băile Felix şi Oradea au devenit o imensă zonă de SPA pentru toate vârstele şi toate gusturile. Investiţiile în spaţii de cazare, piscine acoperite sau în aer liber, în Aqua Park şi centre de tratament atrag din ce în ce mai mulţi turişti români şi străini care au descoperit că vara poate fi permanentă şi în România, dacă apa e caldă şi atmosfera e prielnică relaxării şi distracţiei.

 

Benefice pentru munca la birou

Hotelierii din Băile Felix şi din Oradea spun că sunt din ce în ce mai căutaţi de turişti străini şi de corporatişti, pentru că bolile profesionale specifice muncii la birou, cauzate de sedentarism, aer condiţionat şi poziţii incorecte ale corpului pot fi prevenite şi tratate cu apa termo-minerală de aici. Apa de la Băile Felix are proprietăţi curative pentru că încălzirea ei este datorată trecerii prin straturi de clacar poros, iar fiecare piscină are specificul propriu, în funcţie de felul în care s-a făcut forarea, pentru a se obţine sursa de apă. “Apa trece prin acest calcar poros, se îmbogăţeşte cu săruri minerale, iar prin această reacţie cu calcarul se şi încălzeşte. Când am făcut primul foraj pentru Aqua Park, la 108 metri adâncime am ajuns la calcarul poros. Resursa de apă termo-minerală de la noi nu este epuizabilă, pentru că apa se află într-un circuit natural. Se alimentează permanent din Munţii Apuseni, zonă care este unul dintre cele mai mari rezervoare de apă dulce din Europa. Sunt lacuri la 38-40 de metri adâncime în Apuseni, cu apă foarte limpede. Rezerva de apă termală este influenţată doar de cantitatea anuală de precipitaţii”, explică Dumitru Fechete, directorul complexului President şi Aqua Park, de la Băile Felix.

 

Mineralizare prin baia în piscină

Medicii care a studiat efectele apei termo-minerale de la Băile Felix au descoperit, în peste 30 de ani de studii, comparând rezultatele obţinute în urma curelor de apă termală, că organismul uman reuşeşte să se echilibreze şi să îşi ia din apă minerale, calciu şi magneziu, prin simpla îmbăiere. Apa de aici are şi proprietatea de a-şi schimba culoarea sub influenţa factorilor precum schimbprile de teperatură sau de presiune atmosferică. “De aceea se spune că este o apă vie. Sunt zile în care apa se poate face dintr-o dată verde sau se poate tulbura, deşi nu este murdară. S-a constatat că reacţionează la factorii de mediu, pentru că este o apă naturală. Noi schimbăm apa din fiecare piscină în timpul nopţii, astfel încât dimineaţa este de fiecare dată altă apă, iar bazinele sunt spălate şi dezinfectate. Nu folosim clor sau alte substanţe pentru curăţarea apei din piscină, tocmai pentru că o putem înlocui zilnic. Mai mult decât atât, chiar în timpul zilei, piscinele sunt alimentate permanent, iar apa de la suprafaţă se varsă permanent, astfel încât nu se poate murdări. Dacă cineva înoată într-o piscină de aici, apoi iese şi intră încă o dată, după o jumătate de oră, deja nu mai înoată în aceeaşi apă”, mai spune Dumitru Fechete.

 

Colaborare şi strategie zonală de dezvoltare

Doar la Aqua Park, în Băile Felix, amatorii de disracţie, dar şi de relaxare, au de unde alege, din cele 18 piscine cu apă termo-minerală, trei dintre ele având tobogane pentru copii şi pentru adulţi. Investiţia a adus doar în acest complex peste 2.000 de vizitatori pe zi, în sezonul estival şi în perioadele de sărbători, când gradul de ocupare este de 100% atât la BăileFelix, cât şi la Oradea. Complexul President este cea mai mare investiţie din staţiune, cu o cifră de afaceri de 2,8 milioane euro pe an, dar asigură şi strategia de dezvoltare a întregii zone, susţinând şi celelalte pensiuni din împrejurimi, care beneficiază de reduceri la Aqua Park pentru turiştii lor.

×
Subiecte în articol: baile felix ştrand