x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea se schimbă radical de duminică! Aerul polar loveşte toată ţara

Vremea se schimbă radical de duminică! Aerul polar loveşte toată ţara

15 Mar 2018   •   11:15
Vremea se schimbă radical de duminică! Aerul polar loveşte toată ţara

Vremea în weekendul 17 - 18 martie 2018 va fi unul neobişnuit din punct de vedere meteorologic, cu temperaturi care vor ajunge de la 20 de grade  la 8 grade Celsius, în doar câteva ore.

ANM anunţă temperaturi ridicate în următoarele zile. Sâmbătă, în toată ţara vor fi temperaturi de până la 20 de grade Celsius. Duminică, însă, valul de aer polar va determina răcirea drastică a vremii, ajungându-se chiar la valori negative şi la precipitaţii sub formă de ninsoare.Potrivit meteorologilor, vom avea parte de un real şoc termic."Se preconizează o răcire care începe duminică şi care continuă şi la începutul săptămânii viitoare. Într-adevăr, inclusiv sâmbătă vor fi temperaturi foarte ridicate. Martie este o lună capricioasă, mai sunt intervale calde, reci. Vor fi şi precipitaţii sub formă de ninsoare, dar nu mai devreme de duminică, unele care pot fi şi în cursul zilei. 

Până sâmbătă nu vor fi probleme, iar în partea de sud a ţării, ca şi vineri, vor fi valori în jur de 18 grade Celsius şi în Capitală maxima de sâmbătă va fi de 18-20 grade. În ţară vor fi înspre 19 în mai multe zone din sud, chiar 20 de grade în sudul Dobrogei", a declarat meteorologul de serviciu al ANM.

Aerul polar loveşte România dumincă

Agenţia europeană de prognoză a realizat mai multe modele de prognoză meteo care arată cum se va deplasa valul de aer polar pe continent, în următoarele zile.Pentru România, răcirea va începe de duminică, 18 martie, procesul de scădere a temperaturilor continuând până marţi, 20 martie.Ulterior acestei date, vremea în ţară se va ameliora, valorile termice urmând să crească uşor de la o zi la alta. Practic, la sfârşitul săptămânii viitoare, se va atinge o medie regională de 13 grade Celsius. 

Vremea 15 - 25 martie 2018, în Bucureşti

Astăzi, 15 martie, va fi din nou o zi caldă, cu maxime de până la 18 grade Celsius, chiar dacă vor mai fi semnalate câteva ploi slabe.

Vineri, 16 martie, se vor înregistra 16 grade Celsius, iar sâmbără, 17 martie, termometrele vor indica chiar și până la 21 de grade Celsius.

De duminică însă, odată cu intrarea în România a aerului polar, temperaturile vor scădea brusc, ajungândla minime de de 4 grade Celsius. Luni dimineaţa, vor chiar -4 grade Celsius. Mai mult, vor cădea precipitații predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, însoțite și de vânt.

Marţi, 20 martie, miercuri, 21 martie, şi joi, 22 martie, vremea va fi tot rece, cu temperaturi cuprinse între minus 2 şi 3 grade Celsius, existând în continuare probabilitatea apariţiei ninsorilor. De vineri, vremea se mai încălzeşte pe perioada zilei, dar rămâne rece noaptea.

Temperaturile vor creşte în weekend-ul viitor, urmând să ajungă la 10 - 13 grade Celsius.http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: aer polar romania