ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ. Antarctica "înverzeşte" în urma creşterii temperaturilor cu circa 0,5 grade Celsius pe deceniu

18 Mai 2017

Antarctica devine din ce în ce mai "verde" pe fondul modificărilor produse de schimbările climaterice ce afectează această zonă a Pământului, informează joi Xinhua citând un studiu publicat în jurnalul american "Current Biology". 

Conform cercetării, aria ocupată de plante în Antarctica, în special de muşchi, s-a extins rapid în ultimii 50 de ani. 

Doar circa 0,3% din suprafaţa Antarcticii este ocupată de plante, însă noile descoperiri sugerează existenţa unor "schimbări importante în biologia şi peisajul acestei regiuni reprezentative", se arată în studiul recent. "Am observat că Antarctica înverzeşte", susţine într-o declaraţie profesor Dan Charman de la Universitatea din Exeter, care a condus proiectul de cercetare. 

Peninsula Antarctica este binecunoscută ca fiind una dintre regiunile cu cea mai rapidă creştere de temperatură de pe Pământ. Valorile anuale de temperatură înregistrate în această zonă au crescut cu circa 0,5 grade Celsius în fiecare deceniu începând din anii '50, precizează sursa citată. 

Prin analiza mostrelor forate din zonele cu muşchi din Antarctica, foarte rezistente în condiţii climatice reci, oamenii de ştiinţă pot afla multe detalii despre modul în care temperaturile în creştere au afectat ecologia peninsulei. 

În cadrul studiului recent, cercetătorii au analizat mostre de muşchi forate din trei regiuni de pe o arie de circa 644 de kilometri, incluzând trei insule din Antarctica - Insula Elefantului, Insula Ardley şi Insula Verde. Mostrele conţineau date din ultimii 150 de ani, iar în urma studiilor s-au descoperit dovezi clare ale existenţei unor "puncte de cotitură", momente după care activitatea biologică a crescut în mod evident, petrecute în ultima jumătate de secol. 

"Creşterea temperaturilor în ultima jumătate de secol în Peninsula Antarctică a avut un efect dramatic asupra dezvoltării banchizelor de muşchi din regiune", a declarat autorul principal al studiului, Matt Amesbury, din cadrul aceleiaşi universităţi. În condiţiile continuării acestui fenomen şi a extinderii zonelor de pe care gheaţa dispare în urma retragerii gheţarilor, "Peninsula Antarctică va fi un loc mult mai verde în viitor", susţine cercetătorul. 

Oamenii de ştiinţă notează că vor continua să examineze mostrele forate ce conţin informaţii din urmă cu mii de ani pentru a afla în ce măsură schimbările climaterice au afectat ecosistemele înainte ca activitatea umană să cauzeze încălzirea globală.

Sursa: www.agerpres.ro

Ultima oră
Alte titluri din: Vremea
COD GALBEN de ploi în 18 judeţe, până sâmbătă dimineaţă;informarea meteo de vreme rece, prelungită cu 24 de ore COD GALBEN de ploi în 18 judeţe, până sâmbătă dimineaţă;informarea meteo de vreme rece, prelungită cu 24 de ore
COD PORTOCALIU de vreme instabilă, în judeţele VRANCEA şi BACĂU, până la ora 13:00 COD PORTOCALIU de vreme instabilă, în judeţele VRANCEA şi BACĂU, până la ora 13:00
Mai multe titluri din: Vremea
Antena3.ro Tragedie în sportul românesc. A murit într-un accident, la câteva ore după ce şi-a luat permisul
Libertatea.ro A slăbit 70 de kilograme în doi ani și apoi s-a apucat de modelling. Cum poate să arate ACUM
A1.ro Cazul care face înconjurul lumii. Fetiţa a cărei inimă bate în afara pieptului. Imagini incredibile!
IncomeMagazine.ro E CUMPLITA profetia clarvazatoarei Vanga pentru Rusia!