ALERTĂ METEO. Ciclonul care a devastat o parte a Italiei îşi continuă drumul în Europa. Ce se va întâmpla când va trece prin România

12 Sep 2017

Ciclonul care a devastat o parte a Italiei îşi continuă drumul în Europa. A ajuns de mai bine de 24 de ore în Croaţia şi a adus şi acolo ploi de peste 200 de litri pe metru pătrat şi două tornade.

În traseul lui, ciclonul va mai trece şi prin Ungaria, Serbia si Bulgaria, iar apoi va ajunge şi în România. Din fericire, intensitatea lui este mult diminuată, dar meteorologii au emis deja o informare de ploi şi vânt pentru ţara noastră.

În ţara noastră, vremea rea se menţine până miercuri.

De joi, temperaturile vor începe din nou să crească, iar ploile vor fi tot mai rare şi pe spaţii tot mai restrânse

Ultima oră
Alte titluri din: Vremea
Ploi și vânt puternic în toate regiunile țării, până sâmbătă la ora 23:00 Ploi și vânt puternic în toate regiunile țării, până sâmbătă la ora 23:00
Avertizare de ULTIMA ORĂ. Urmează PLOI TORENŢIALE și o RĂCIRE ACCENTUATĂ în următoarele ore! Avertizare de ULTIMA ORĂ. Urmează PLOI TORENŢIALE și o RĂCIRE ACCENTUATĂ în următoarele ore!
Mai multe titluri din: Vremea
Antena3.ro Participau la deshumarea unui băiețel. Toți au leșinat când au deschis sicriul. Ce au găsit în el
Libertatea.ro Oana Roman a răbufnit! L-a făcut ou și cu oțet pe C.T Popescu. Vai, ce a fost la gura ei
A1.ro Cazul care face înconjurul lumii. Fetiţa a cărei inimă bate în afara pieptului. Imagini incredibile!
IncomeMagazine.ro A fost dezlegat misterul pe de Insula Pastelui!