Sold-out la Alba Iulia de Centenarul Marii Uniri. „Sunt român şi vreau să fiu pe 1 Decembrie la Alba Iulia”

Autor: GEORGE HăLăRESCU
13 Feb 2018

De Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri toate drumurile duc la Alba Iulia. De la sfârşitul anului trecut pe o rază de 30 de kilometrii, în jurul oraşului, toate unităţile de cazare au fost ocupate. Sunt aşteptaţi zeci de mii de tineri din toate colţurile lumii, care şi-au  anunţat participarea la manifestările festive şi la dezvelirea Monumetului Unităţii Naţionale de la Alba Iulia.

Interesul românilor pentru actul unităţii naţionale de la 1918 este unul impresionant. Peste 150 de mii de oameni sunt aşteptaţi la Alba Iulia, pe 1 Decembrie, potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei Alba Iulia, Mihai Coreş. Ca să fie siguri că vor participa la evenimetele organizate în vechea cetate, românii au început să facă rezervări la pensiuni şi hoteluri de la începutul anului trecut. Managerul de marketing al hotelului Transilvania din Alba Iulia, Iulia Guş, ne-a declarat că în unităţile sale de cazare gradul de ocupare este de 100% de la sfârşitul anului 2017. Ea ne-a spus că la sărbătoarea Centenarului sunt aşteptaţi români de toate vârstele, care vin din toate colţurile ţării, dar şi din diasporă. Ei şi-au făcut rezervări atât pentru sărbătoarea unităţii naţionale, cât şi pentru a lega anumite evenimete din viaţa personală de acest eveniment, reuniuni, cereri în căstorie etc.

Nu doar în Alba Iulia, ci şi în localităţile din jur gradul de ocupare al unităţilor de cazare pentru Sărbătorea Centenarului Marii Uniri sunt epuizate.  Pe site-urile destinate rezervărilor hoteliere în Alba Iulia pentru perioada 30 noiembie - 2 decembrie 2018 nu se mai găsesc locuri disponibile, ci doar în împrejurimi. Pe o rază de 30 de kilometri în jurul oraşului  mai poate fi găsită o singură cameră la o pensiune. De asemenea, au fost rezervate şi apartamentele şi garsonierele care se închiriază în regim hotelier.

Administraţia locală a pus, din 2018, o taxă de promovare turistică, de 4,70 lei, pe zi, de persoană pentru unităţile de trei, patru şi cinci stele, respectiv 2,35 lei, pe zi, de persoană pentru cei care se cazează la alte tipuri de unităţi. Taxa a fost o surpriză neplăcută pentru hotelieri, care şi-au manifestat nemulţumirile în mediul online. În Alba Iulia funcţionează peste 20 de hoteluri şi pensiuni, care dispun de peste 1.000 de locuri de cazare.

Totul sub semnul Centenarului

Toate evenimentele din acest an, din Alba Iulia, vor sta sub semnul Marii Sărbători. Pe lângă evenimentele deja cunoscute, organizatori vor dori să-i surprindă pe turişti cu Festivalul Internațional de Muzică Clasică „Alba Classic Music”, cu Festivalul Minorităților Naționale din România şi cu două recorduri Guinness Book.

Pe lângă acestea, turiştilor li se va propune să intre în cartea recordurilor cu cel mai mare  dans tradițional românesc, care trebuie să depăşească 3.850 de participanți. De asemenea, organizatorii s-au mai înrgeistrat la Guinness Book cu "100 de minute, 100 de artiști, 100 de melodii tradiționale din toate zonele folclorice ale țării".

La Marea Unire de la Alba Iulia, de acum 100 de ani, au participat peste 100.000 de oameni din toate colțurile României. La Adunarea de atunci au venit 1.228 de delegați oficiali, din toate cele 130 de cercuri electorale și din toate cele 27 de comitate românești, episcopi şi oameni de cultură. Ei au proclamat, la unison, „deplina libertate națională”, „votul obștesc, direct și egal”, „libertatea presei” dar și  alte reforme pentru toţi românii.

Momentele speciale organizate în Ziua de 1 Decembrie vor fi dezveliarea Monumentului Unităţii Naţionale din centrul oraşului, format din îmbinarea a patru cruci ca simbol al unitţii provinciilor româneşti şi al biruinţei, parada militară şi plantarea pe Aleea Centenarului a 100 de copaci de către 100 de copiii din toată ţara, ne-a declarat purtătorului de cuvânt al primăriei, Mihai Coreş.

"Sunt român şi vreau ca pe 1 Decembrie să fiu la Alba Iulia"! ne-a mărturisit managerul de marketing al Hotelului Transilvania, Iulia Guş, că i-a spus un turist dornic să retrăiască actul scaru al unităţii românilor de acum 100 de ani. 

 

Ultima oră
Alte titluri din: Social
Terapie nouă pentru cancer, blocată în sertarele ministerului Terapie nouă pentru cancer, blocată în sertarele ministerului
Sanitas face apel la toţi politicienii să vină cu soluţii pentru a stopa "degringolada" din sistemul de sănătate Sanitas face apel la toţi politicienii să vină cu soluţii pentru a stopa "degringolada" din sistemul de sănătate
Mai multe titluri din: Social
Antena3.ro Pădurea care ascunde poarta Iadului se află în România. Ce ciudățenii au loc aici
Libertatea.ro Andreea Esca, despre retragerea din televiziune. Când pleacă de la PROTV
A1.ro Mașinile vechi ar putea să fie interzise în București! De când ar putea să intre în vigoare această lege
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?