Sindicatele scot oamenii în stradă în perioada 25-29 septembrie

14 Sep 2017

Confederaţia Naţională Cartel Alfa va declanşa luna aceasta acţiunile de protest, într-o primă etapă urmând să fie organizate acţiuni de pichetare sau miting în faţa prefecturilor de judeţ, între 25-29 septembrie, după care va urma un miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pe 4 octombrie, conform unui comunicat Cartel Alfa. 

Principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat şi modificarea legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la varianta comună a celor 5 confederaţii sindicale înaintată Guvernului. 

"Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajat la angajator reprezintă un experiment singular, ale cărui consecinţe negative vor fi (din nou) suportate exclusiv de lucrători. De consecinţele pozitive, dacă vor exista, va beneficia doar capitalul şi reprezentanţii acestuia (patronii şi angajatorii). Plata contribuţiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio ţară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe ţări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători, deoarece companiile au şi o răspundere socială. Această distribuţie asigură o repartizare echitabilă a creşterii economice între capital şi lucrători, iar transferul integral al contribuţiilor către lucrători va debalansa acest echilibru", potrivit comunicatului. 

Confederaţia sindicală acest transfer va avea o serie de efecte negative, precum scăderea veniturilor nete din muncă, deoarece lipsa unui mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă în salariul brut al angajatului taxele sociale de care guvernul îi scuteşte, pentru salarii care depăşesc salariul minim, ar duce la reducerea venitului net sau ar împiedica salariatul să beneficieze de facilităţi fiscale care îi sunt destinate, cum ar fi reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10%. 

Un alt efect negativ ar fi eliminarea răspunderii sociale a angajatorilor. 

"Eliminarea cu totul a contribuţiei pentru accidente de muncă şi boli profesionale înseamnă de fapt lipsa totală de răspundere a companiilor pentru organizarea locurilor de muncă în condiţii normale pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor (în contradicţie cu legea 319/2006 privind sănătatea şi securitatea în muncă), în condiţiile în care calitatea locurilor de muncă în România este dintre cele mai scăzute din UE. Desfiinţarea contribuţiei pentru concedii medicale înseamnă că salariaţii vor suporta plata concediilor medicale, iar eliminarea contribuţiei pentru creanţe salariale lasă descoperiţi lucrătorii în cazul insolvenţei companiei, fără să-şi mai poată recupera salariile. Toate acestea ar determina o modificare radicală a legislaţiei specifice, ceea ce este de natură să ducă la un conflict de norme cu legislaţia internaţională (Convenţii OIM ratificate sau directive EU)", explică reprezentanţii CNS Cartel Alfa. 

Desfiinţarea fondului de şomaj ar fi, potrivit sindicaliştilor o altă consecinţă negativă a acestei măsuri. 

"Desfiinţarea contribuţiei pentru şomaj presupune că şomajul va fi suportat integral de stat, adică tot de către toţi cetăţenii, sau va dispărea ca sistem de protecţie, ceea ce, din nou, contravine normelor EU sau internaţionale. Astfel, angajatorii scapă de responsabilitatea propriilor lucrători, pe care o transferă astfel integral statului", susţin aceştia. 

Un alt efect negativ, conform CNS Cartel Alfa, scăderea sustenabilităţii sistemului public de pensii, prin reducerea drastică a valorilor contribuţiilor la pilonul I de pensii (de la 31,3% în 2008 ajunge la numai 18,3% din total contribuţii). 

"Considerăm că această soluţie originală a guvernului va da peste cap întreaga piaţă a muncii, cu consecinţe deosebit de grave prin creşterea presiunii fiscale pe lucrător, instabilitate financiară la nivelul bugetului de stat prin scăderea drastică a veniturilor la buget şi prin alocarea suplimentară de la buget pentru unele cheltuieli sociale de care îi degrevează pe angajatori", spun sindicaliştii. 

Pe de altă parte, aceştia precizează că modificarea legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la varianta comună a celor 5 confederaţii sindicale a fost înaintată guvernului. 

"Efectele negative ale modificării legislaţiei dialogului social din 2011 prin desfiinţarea negocierii colective la nivel superior şi restrângerea dreptului la acţiune colectivă au condus la accentuarea inegalităţilor sociale în România, la cotele cele mai ridicate din Europa. Astfel, în cei 7 ani de la intrarea în vigoare a condiţionărilor abuzive din Legea dialogului social (62/2011) nu s-a mai putut negocia niciun contract colectiv de muncă la nivel de sector, iar la nivel de companie, din cele aproximativ 14.000 de contracte semnate, marea majoritate - peste 85% - sunt semnate de reprezentanţii salariaţilor, de cele mai multe ori desemnaţi de însuşi managementul companiei, astfel încât valoarea prevederilor în beneficiul lucrătorilor în aceste negocieri de faţadă este minimă", se menţionează în comunicatul CNS Cartel Alfa. 

Conform sursei citate, efectele sunt vizibile şi au stârnit îngrijorarea instituţiilor internaţionale, precum Organizaţia Internaţională a Muncii sau Comisia Europeană, deoarece numărul lucrătorilor pe salariul minim a crescut exponenţial în cei 7 ani (de la 8% în 2011 la peste 30% în prezent), migraţia forţei de muncă a atins cote alarmante, cu un deficit major de forţă de muncă calificată, iar fenomenul muncii nedeclarate a luat amploare. 

"Mai mult decât atât, prevederile acestei legi restricţionează dreptul constituţional la asociere colectivă pentru peste 1 milion de lucrători, angajaţi în cele cca 470.000 întreprinderi care au sub 15 angajaţi (pragul minim impus de lege pentru constituirea unui sindicat). Erodarea capacităţii de negociere a lucrătorilor are drept consecinţă directă pauperizarea lucrătorilor. Venitul anual disponibil per capita plasează România pe ultimul loc în Europa, la o distanţă greu de recuperat în următorii ani: 25,9% faţă de ţările UE 15, dar şi 61,1% faţă de ţările UE 8, conform datelor Eurostat, 2015. Mai mult decât atât, avem de departe cea mai mare rată de lucrători săraci înregistrată în EU (19%, în timp ce media EU a acestui indicator este de 9%) care, deşi sunt încadraţi în muncă şi au un venit, nu câştigă suficient pentru a-şi asigura un condiţiile minime de trai", afirmă reprezentanţii confederaţiei sindicale.AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Social
Protest în Piaţa Victoriei! Circa 150 de persoane scandează lozinci antiguvernamentale Protest în Piaţa Victoriei! Circa 150 de persoane scandează lozinci antiguvernamentale
Amendă pentru rufe întinse în văzul lumii Amendă pentru rufe întinse în văzul lumii
Mai multe titluri din: Social
Antena3.ro Mihai Voropchievici, horoscopul runelor pentru săptămâna 20-26 noiembrie. Zodia care are protecție divină
Libertatea.ro Un bărbat din București și-a făcut dreptate cu pumnul. Incidentul a fost filmat
A1.ro „NENOROCIREA s-a abătut asupra Pământului”. Peste 400 de morți în doar câteva ore! Este un DEZASTRU nemaivăzut
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?