x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Protest spontan al poştaşilor din Bucureşti şi din ţară

Protest spontan al poştaşilor din Bucureşti şi din ţară

27 Oct 2016   •   13:14
Protest spontan al poştaşilor din Bucureşti şi din ţară
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Sindicaliştii din Poşta Română au încetat activitatea în mai multe puncte de lucru din Bucureşti şi din ţară după ce negocierile cu reprezentanţii companiei au eşuat miercuri seară, a declarat joi, pentru AGERPRES, Ionel Oţelea, secretar general al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR). 

Potrivit acestuia, în prezent se face o centralizare a numărului de sindicalişti care participă la această formă de protest însă informaţiile disponibile la acest moment indică faptul că activitatea este întreruptă în cel puţin 20 de mari oficii poştale din Capitală. De asemenea, Ionel Oţelea a precizat că sindicaliştii vor participa la eventuale negocieri cu reprezentanţii conducerii companiei, în cazul în care vor fi invitaţi. 

Sindicaliştii din Poşta Română au pichetat miercuri dimineaţă, începând cu ora 10:00, sediul central al companiei, nemulţumiţi de propunerile venite din partea conducerii companiei, care condiţionează majorările salariale de concedieri. Ulterior în cursul zilei de miercuri aceştia au intrat la negocieri cu directorul companiei, Alexandru Petrescu. 

În context, Petrescu a declarat miercuri seară, pentru AGERPRES, că negocierile avute miercuri cu sindicaliştii s-au desfăşurat "într-o notă realistă" în raport cu capacitatea companiei de a susţine creşteri salariale, iar acestora le-au fost prezentate "mai multe variante şi ipoteze economice". 

"Există un dialog intens între echipa de management şi sindicate, iar negocierile pentru soluţionarea cererilor avansate de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) sunt în curs. Discuţiile se desfăşoară într-o notă realistă vizavi de capacitatea companiei de a susţine creşteri salariale. În orice caz, principiul pe care îl propunem este că cei ce au salariile cele mai mici să poată primi cât mai mult din sumă identificată legal pentru a susţine o creştere salarială, coroborat cu alte măsuri de optimizare şi eficientizare a activităţii companiei", a precizat directorul general al Poştei Române. 

În data de 27 septembrie, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a organizat o acţiune de protest solicitând majorarea salariului cu 200 de lei. Aceştia au ameninţat cu încetarea lucrului la începutul lunii noiembrie în cazul în care cererea lor nu va fi soluţionată. Majorarea salarială solicitată de 200 de lei brut însemna un efort pentru companie de 5 milioane de lei lunar. 

Poşta Română, companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, nefiind o instituţie publică, este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. 

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. 

Poşta Română rămâne compania cu cea mai mare cifră de afaceri din acest sector de activitate, dar şi cel mai mare angajator din România, cu puţin peste 25.000 de angajaţi. AGERPRES

×