x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul lipsei mai multor citostatice

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul lipsei mai multor citostatice

20 Iun 2018   •   15:46
Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul lipsei mai multor citostatice
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită lămuriri Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului în legătură cu absenţa de pe piaţă a unor medicamente necesare în tratamentul cancerului. 

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită lămuriri Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului în legătură cu absenţa de pe piaţă, semnalată de presă, a medicamentelor Cisplatin, Bleomicin, Osetron şi Folinat de Calciu, esenţiale în tratamentul cancerului. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 34 din Constituţia României privind dreptul la ocrotirea sănătăţii", se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES de Avocatul Poporului. 

×