x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Alex Găvan urca doua vârfuri de 8.000 m din Himalaya, fără oxigen suplimentar

Alex Găvan urca doua vârfuri de 8.000 m din Himalaya, fără oxigen suplimentar

20 Mar 2018   •   11:27
Alex Găvan urca doua vârfuri de 8.000 m din Himalaya, fără oxigen suplimentar

Alpinistul Alex Găvan vizează escaladarea a două vârfuri de peste opt mii de metri din munţii Himalaya, Dhaulagiri (8.167 m) şi Nanga Parbat (8.125 m), fără oxigen suplimentar. Niciun român nu a reuşit până acum acest lucru, deşi au mai fost încercări.

 

Expediţia presupune două etape distincte, lunile aprilie şi mai fiind dedicate ascensiunii vârfului Dhaulagiri, iar iunie şi iulie pentru Nanga Parbat. În acest proiect, Alex Găvan face echipă cu doi alpinişti experimentaţi cu care împărtăşeşte aceeaşi filosofie asupra ascensiunilor extreme.

Pentru Dhaulagiri, în Nepal, partener de coardă îi va fi Pawel Michalski (patru vârfuri de peste opt mii de metri la activ, membru în echipa naţională de himalaysm hivernal a Poloniei şi fost adjunct al acesteia), alături de care Alex a urcat în premieră românească vârful Gasherbrum 1, 8.068m, din Pakistan, în 2007.

Apoi, alături de Tunc Findik (Turcia, unsprezece vârfuri de peste opt mii de metri la activ), Alex Găvan se va întoarce pe Nanga Parbat, în Pakistan. Perioada coincide cu trecerea unui an după ce, pe acelaşi munte, a trebuit să renunţe la ascensiunea acestuia pentru a organiza o operaţiune de căutare şi salvare pentru alpiniştii Alberto Zerain (Spania) şi Mariano Galvan (Argentina), dispăruţi într-o avalanşă în timp ce încercau parcurgerea crestei Mazeno. Împreună cu Tunc, Alex Găvan a reuşit escaladarea în premieră românească a vârfului Shisha Pangma (8.027 m), din Tibet, în 2013.

''Voi încerca să realizez în această expediţie ceea ce noi numim un 'hat-trick': două vârfuri de peste opt mii de metri, unul după altul. Pentru aceasta, mă voi folosi de aclimatizarea reziduală rămasă în urma ascensiunii pe Dhaulagiri, pentru a realiza o ascensiune rapidă pe Nanga Parbat, eventual dintr-o singură bucată şi fără a reveni în tabăra de bază înainte de atingerea vârfului. Pentru a reuşi asta, echipa joacă un rol determinant şi faptul că mă voi lega în coardă cu Pawel şi Tunc îmi dă multă încredere'', a mărturisit Găvan.

O dublă reuşită pe cele două vârfuri ar reprezenta al şaptelea, respectiv al optulea vârf de peste opt mii de metri escaladat de Găvan fără a folosi oxigen suplimentar sau porteri de altitudine.

''Dincolo de antrenamentul necesar şi strategia potrivită, un optmiar urcat înseamnă şi abilitatea de a folosi neprevăzutul în favoarea ta, pentru că oricât de minuţioasă ar fi planificarea, proiectul este atât de complex, încât la un moment dat, invariabil, va interveni ceva neaşteptat. Pentru doi optmiari urcaţi, partea de neprevăzut creşte exponenţial, iar lucrurile care trebuie aliniate ca totul să meargă bine sunt atât de multe, încât îndrăznesc să spun că dincolo de ceea ce depinde de noi, pentru paşi acolo sus, accesul este ceva ce trebuie să ţi se permită'', a mai spus Alex Găvan.

Între cele două ascensiuni, Găvan va vizita cele trei şcoli din Nepal (acum învaţă acolo 251 de copii), construite în urma campaniei umanitare ''Bucurie pentru Nepal'', pe care a organizat-o după ce a supravieţuit cutremurului şi avalanşei din Everest, în 2015. AGERPRES

×