Pionierii lui Dej de ieri, decani de vârstă în Parlamentul de azi

Autor: MONICA STOICA
08 Feb 2018

O seamă de fotolii din Parlament sunt ocupate de oameni politici venerabili, care şi-au petrecut viaţa între pereţii impozanţi ai Palatului Parlamentului încă de pe vremea când clădirea se numea Casa Poporului. Alţii nu se pot lăuda cu o carieră atât de longevivă, căci n-au intrat în politică decât după 1990. Am examinat care sunt membrii forului legislativ care pot compune „sfatul bătrânilor” după o bornă: cine sunt deputaţii şi senatorii născuţi înainte de 1955.

Dacă punem alături de anul naşterii 1955 şi timpul îndelung petrecut în forul legislativ suprem, atunci “dinozaurul” e Marton Arpad-Francisc (63 de ani), cu opt mandate la activ, el începându-şi cariera politică în plină tinereţe. Deputatul UDMR s-a statornicit în scaunul de la Cameră încă din tumultuosul an 1990, pe care, de curând, a demonstrat că nu i-a uitat. Ultima constatare bizară a lui Marton Arpad în spaţiul public a fost o comparaţie a nopţii în care deputaţii USR le-au mulţumit protestatarilor din faţa Parlamentului că au apărat statul de drept cu mineriada din iunie '90 când preşedintele Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor. Dacă ne referim la fostul regim, din marasmul comunismului provine, de exemplu, deputatul Eugen Durbacă (75 de ani), care a deţinut funcţia de membru supleant al Comitetului Central al PCR, iar în 1982 a fost propus drept ministru adjunct al metalurgiei. Tot din specia veteranilor sunt şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (66 de ani) , cu şapte mandate în Parlament, care s-a orientat către politică încă din prima legislatură după Revoluţia din decembrie 1989, Ecaterina Andronescu (70 de ani), cu trei mandate de deputat şi trei de senator, ministru al Educaţiei de trei ori, după ce şi-a început ascensiunea politică ca secretar de stat în Executivul lui Nicolae Văcăroiu. Senator de cursă lungă este şi actualul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu (77 de ani), căruia i se poate oferi în prezent o cocardă cu inscripţia „cel mai în etate membru al ALDE”. Meleşcanu e activ din vremuri apuse, căci încă din 1966 a fost angajat ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe; a promovat prin examene şi concursuri, până la rangul de ambasador, iar ministru de externe în perioada 1992 - 1996 sub premierul Văcăroiu din partea FDSN şi din nou în 2014 sub egida prim-ministrului Victor Ponta.

De la lup tânăr la şef de haită

Până să ajungă unul dintre bătrânii Parlamentului, Traian Băsescu (67 de ani) a fost unul dintre „lupii tineri” din garda lui Petre Roman care au fondat PD-ul, pe baza fostului FSN. El a fost deputat PD în tranziţie, între 1992 şi 2000, dar şi-a dat demisia înainte de finalul mandatului, după ce a câştigat Primăria Capitalei. După perioada preşedinţiei, Băsescu a inventat un partid, în numele căruia poate să ia cuvântul în for pentru tirade şi aserţiuni ca undele de şoc. Cel mai bătrân dintre parlamentarii PSD este Nicolae Bacalbaşa (74 de ani), care a împletit vocaţia de medic cu activitatea politică în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi din partea USL începând cu 2012. Bacalbaşa a devenit deputat din partea social-democraţilor în 2016, iar de atunci onorabilul doctor a făcut spectacol în Parlament. Presa a găsit o formulă pentru a descriere discursurile lui Bacalbaşa din Parlament, despre care s-a scris că foloseşte „gesturi obscene şi vocabular suburban”. Excentric şi înaintat în vârstă este şi neurochirurgul Leon Dănăilă (85 de ani) , încadrabil la categoria „cel mai vechi dintre parlamentarii liberali”, deoarece medicul s-a născut încă dinainte de năpasta comunistă.

USR ar putea fi numit partidul „junilor”, întrucât majoritatea parlamentarilor Uniunii sunt foarte tineri, majoritatea cu vârste între 35 şi 45 de ani. Totuşi, în rândurile USR-ului există şi un veteran, Dumitru Lupescu, debutant la vârsta de 67 de ani în Camera Deputaţilor.

Neurochirurgul Leon Dănăilă este pe prima treaptă în topul celor mai bătrâni parlamentari români. Deşi este medic cu o carieră prodigioasă pentru care opinia publică îi arată respect, senatorul a primit recent papară de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru declaraţiile discriminatorii despre comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender) din România. Dănăilă a trebuit să scoată 2.000 de lei din buzunar ca amendă după o declaraţie care a semănat vânt în rândul celor care apără drepturile minorităţilor. „Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi. Să-i înveţe să devină tot aşa. Eu asta nu pricep, mintea mea nu poate să priceapă. Nu, una e femeie, ălalalt e bărbat. Asta nu pricep. Îmbracă-i pe amândoi bărbaţi. Îţi plac bărbaţii? Poftim! Sodoma şi Gomora. Doamne fereşte! E un regres, totuşi, al speciei umane”, iată afirmaţia pentru care a fost Dănăilă blamat.

Ultima oră
Alte titluri din: Politică
Ce erori a gasit Curtea de Conturi la Ministerul Mediului Ce erori a gasit Curtea de Conturi la Ministerul Mediului
Ponta, despre ideea intervenţiei BNR în privinţa inflaţiei: E o minciună pe care inculţii şi populiştii o folosesc Ponta, despre ideea intervenţiei BNR în privinţa inflaţiei: E o minciună pe care inculţii şi populiştii o folosesc
Mai multe titluri din: Politică
Antena3.ro S-au cunoscut intr-un bordel, s-au casatorit si erau fericiti pana cand totul s-a aflat! Un instalator a intrat in casa lor si a descoperit nenorocirea - Ce ii facuse sotul femeii e de domeniul SF
Libertatea.ro Traian Băsescu urmează să devină din nou bunic. Mesajul transmis de fostul președinte
A1.ro "Actorul Sylvester Stallone a murit!" Adevărul despre știrea care face înconjurul lumii
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?