x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Preşedintele Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

21 Iun 2018   •   16:33
Preşedintele Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, spre reexaminare Parlamentului Legea privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare.

"Legea (...) reglementează Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară ca sistem naţional electronic de interes public, structurat pe persoane şi bunuri, de evidenţă a priorităţii în caz de executare silită, de publicitate a actelor şi operaţiunilor juridice prevăzute de lege. Deşi noile prevederi reprezintă o consecinţă a reevaluării întregului sistem de publicitate mobiliară, considerăm că unele dispoziţii se impun a fi reexaminate de către Parlament", spune şeful statului în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Preşedintele Iohannis consideră că norma ce prevede acordarea dreptului de înregistrare a avizelor în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară pentru Autoritatea de Supraveghere, respectiv Ministerul Justiţiei, precum şi pentru Corpul operatorilor este neclară, întrucât nu se circumstanţiază sfera actelor ce urmează a fi înscrise.

"Din această perspectivă, apreciem că este necesară delimitarea actelor ce vor intra în competenţa fiecărui titular al dreptului de înregistrare, în caz contrar putându-se ajunge la o relaţie concurenţială denaturată între operatori, corpul profesional al acestora şi autoritatea ce exercită supravegherea şi controlul activităţii operatorilor şi al agenţilor acestora", se arată în cererea de reexaminare.

El precizează că textul instituie o interdicţie pentru persoanele care pot ocupa postul de director de Registru cu scopul de a asigura un cadru de integritate pentru activitatea specifică reglementată prin această lege, însă subliniază că este necesar ca, în vederea întăririi cadrului de integritate în acest domeniu, să fie introduse în sfera acestei interdicţii şi alte infracţiuni, precum infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, respectiv menţionarea tuturor infracţiunilor contra patrimoniului, nu doar a celor săvârşite prin nesocotirea încrederii.

Şeful statului arată şi că Adunarea generală a Corpului operatorilor este un organ colegial ale cărui decizii se iau prin vot, însă apreciază că principiul majorităţii trebuie să fie relevant atât pentru luarea deciziei, cât şi pentru cvorum, întrucât lipsa cvorumului pentru a doua şedinţă convocată poate fi de natură să diminueze legitimitatea deciziei acestui for.

El susţine că prevederea conform căreia, în vederea soluţionării cererii de autorizare, Autoritatea de Supraveghere verifică îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege, precum şi gradul de satisfacere a unor criterii, printre care "numărul de birouri teritoriale care vor opera în Registru, precum şi gradul de acoperire teritorială a solicitantului", este neclară, imprecisă şi poate genera impredictibilitate în aplicare.

"Nu este clar dacă numărul de birouri la care se referă este cel al birourilor teritoriale existente la momentul autorizării sau un număr de birouri teritoriale minim ce urmează a fi atins prin înfiinţarea de birouri după ce a fost dispusă autorizarea operatorului de către autoritatea de supraveghere. În oricare dintre cele două ipoteze, considerăm că introducerea unui criteriu precum numărul birourilor teritoriale nu este relevant pentru autorizarea desfăşurării unei activităţi care presupune realizarea unor operaţiuni într-un registru electronic la nivel naţional", adaugă el.

Preşedintele Iohannis semnalează că această prevedere deschide posibilitatea unor reglementări infralegale prin care se statuează un număr relativ de birouri teritoriale pentru autorizarea unui operator, ceea ce ar putea afecta chiar principiul constituţional al accesului liber la o activitate economică.

El mai susţine că în cazul reînnoirii autorizaţiei unui operator este necesară o nouă verificare de către Autoritatea de Supraveghere a îndeplinirii tuturor condiţiilor legale prevăzute pentru autorizare.

"Apreciem că reînnoirea autorizaţiei iniţiale - acordate în urma verificării din partea autorităţii de supraveghere a îndeplinirii condiţiilor legale - nu poate să fie dispusă doar pe baza depunerii unei simple declaraţii pe proprie răspundere dată de operator, motiv pentru care se impune reanalizarea acestor dispoziţii. Mai mult, prin introducerea obligaţiei pentru Autoritatea de Supraveghere de a emite decizia de autorizare ca rezultat al depunerii declaraţiei pe proprie răspundere de către operator, se diminuează rolul Autorităţii de Supraveghere în realizarea atribuţiilor ei", se mai arată în cererea de reexaminare.

Preşedintele Iohannis semnalează că din analiza documentelor disponibile online pe site-ul celor două Camere ale Parlamentului rezultă că nu există un aviz din partea Consiliului Concurenţei cu privire la modul în care reglementarea unor tarife minime şi a criteriilor de stabilire a preţurilor pentru operatori au sau nu un impact anticoncurenţial. În acest context, el subliniază necesitatea consultării Consiliului Concurenţei.

"Stabilirea unei competenţe teritoriale cu privire la prestarea serviciilor de înscriere în registru poate fi de natură să segmenteze piaţa acestui tip de servicii şi să limiteze nejustificat concurenţa între prestatori. Fiind vorba de o evidenţă electronică centralizată, arondarea operatorilor nu poate fi considerată a servi unui scop anume, raportat la scopul enunţat al reglementării", se menţionează în cererea de reexaminare.

El subliniază că stabilirea unei competenţe teritoriale cu privire la prestarea serviciilor de înscriere în registru ar putea echivala şi cu o intervenţie asupra mecanismelor de formare a preţurilor, cu afectarea intereselor consumatorilor.

Şeful statului atrage atenţia şi asupra prevederii conform căreia "contestaţiile cu privire la actele administrative emise de Autoritatea de Supraveghere în aplicarea prezentului articol se soluţionează de tribunal, prin încheiere dată în camera de consiliu, de urgenţă şi cu precădere, încheierea fiind definitivă".

"Apreciem că această prevedere ar trebui reanalizată din perspectiva concilierii imperativului celerităţii prin reglementarea unei proceduri sumare de soluţionare a contestaţiilor privind actele administrative (încheiere dată în camera de consiliu) cu imperativul asigurării unor garanţii suficiente pentru protejarea dreptului la un proces echitabil, garanţii care ar presupune o procedură mai complexă, în care părţile să fie citate şi să aibă acces la o cale de atac", se precizează în solicitarea de reexaminare a actului normativ.

Preşedintele Iohannis cere şi reexaminarea prevederii potrivit căreia "înscrierile se vor face la sediul operatorului sau, după caz, al agentului din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel unde îşi are domiciliul/sediul unul dintre debitori. În cazul în care debitorul/debitorii nu au sediul în România, înscrierea se va face la sediul operatorului/agentului din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

"Faţă de scopul legii - instituirea unui regim juridic pentru un sistem naţional de interes public - precum şi de finalitatea concretă urmărită prin înregistrarea garanţiei în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară - evidenţa priorităţii în caz de executare silită - apreciem că norma se impune a fi reanalizată de către Parlament, în opinia noastră criteriul teritorialităţii nefiind în măsură să asigure eficienţa înscrierii cu prioritate a garanţiilor mobiliare", spune Iohannis. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis