x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PMB: Echipele ApaNova şi operatorii de salubritate intervin pentru evacuarea acumulărilor de apă, în urma ploii

PMB: Echipele ApaNova şi operatorii de salubritate intervin pentru evacuarea acumulărilor de apă, în urma ploii

21 Iun 2018   •   13:24
PMB: Echipele ApaNova şi operatorii de salubritate intervin pentru evacuarea acumulărilor de apă, în urma ploii

Echipele ApaNova, operatorii de salubritate, precum şi toate instituţiile aflate în subordinea PMB intervin joi pentru evacuarea acumulărilor de apă şi pentru soluţionarea defecţiunilor apărute la sistemul de semaforizare, având în vedere precipitaţiile abundente înregistrate în ultimele ore în Capitală, informează Municipalitatea.
Potrivit ApaNova, precizează sursa citată, pe raza municipiului Bucureşti s-au înregistrat cantităţi importante de apă, respectiv o medie de 20,81 litri/mp şi o cantitate maximă de 35 litri/mp, cele mai afectate sectoare fiind 3 şi 4.

Pentru remedierea problemelor semnalate în teren, ApaNova intervine în prezent cu 49 de autoutilitare şi autocurăţitoare şi cu 112 operatori manuali.

Operatorii de salubrizare din toate sectoarele acţionează pentru curăţarea gurilor de scurgere şi îndepărtarea deşeurilor aduse de ploaie, astfel încât să permită evacuarea apelor la reţeaua de scurgere.

PMB precizează că, până în prezent, au fost sesizate mai multe evenimente provocate de condiţiile meteo nefavorabile:

* în sectorul 1 au fost semnalate acumulări de apă pe carosabil la Piaţa Victoriei 9 (sensul dinspre bd. Lascăr Catargiu)

* în sectorul 2 au fost sesizate acumulări de apă în zonele: Calea Moşilor/ str. Nerva Traian, şos. Mihai Bravu/ bd. Ferdinand I, bd. Basarabia/ bd. Chişinău

* acumulări de apă în carosabil au fost semnalate şi în sectorul 3: str. Liviu Rebreanu/ bd. 1 Decembrie 1918, str. Gura Ialomiţei, str. Buhuşi/ str. Feteşti, str. Smârdan/ str. Doamnei, bd. Theodor Pallady, str. Gheorghe Petrache, bd. Unirii (sensul către Piaţa Constituţiei), bd. Camil Ressu/ str. Râmnicu Sărat, bd. Octavian Goga/ str. Nerva Traian, Pasajul Mărăşeşti, str. Răcari, bd. Camil Ressu (Piaţa Râmnicu Sărat), Calea Călăraşilor (zona Hala Traian), str. Constantin Ştefan nr. 28.

* în sectorul 4 au fost sesizate acumulări de apă în zona Pasaj Văcăreşti şi str. Luică. Totodată, au mai fost sesizate: bd. Tineretului - acumulări de apă pe carosabil, şos. Olteniţei nr. 103 - subsol de bloc inundat, şos. Olteniţei/ str. Vultureni - acumulări de apă pe carosabil, şos. Mihai Bravu/ Calea Văcăreşti (Pod Abator) - acumulări de apă pe carosabil, Calea Şerban Vodă/ bd. Gheorghe Şincai - acumulări de apă pe carosabil.

* în sectorul 5 au fost sesizate acumulări de apă pe carosabil pe str. Pucheni (sensul dinspre Confort Urban către zona târgului), str. Teiuş (ambele sensuri de circulaţie), pe str. Bega, str. Sf. Ana şi str. Garoafei/ str. Iaşi.

* în sectorul 6 au fost sesizate acumulări de apă pe carosabil în zonele Pod Grozăveşti şi str. Intrarea Pătrarului/ str. Poiana Lacului.

PMB precizează că echipele ApaNova monitorizează permanent nivelul apei în colectorul casetat şi a deschis canalul de legătură al casetei cu râul Dâmboviţa pentru a permite tranzitarea unui debit cât mai mare de apă. Mai mult, conform sursei citate, s-a luat legătura cu Apele Române pentru scăderea nivelului apei pe râul Dâmboviţa pentru a putea tranzita un debit şi mai mare de apă.

Totodată, informează PMB, echipele de intervenţie ale Administraţiei Străzilor se află în teren pentru a repune în funcţiune, în cel mai scurt timp, eventualele semafoare defecte.

Toate podurile/ pasajele aflate în administrarea ASB sunt monitorizate permanent, astfel încât, în situaţia în care se va impune, să fie luate măsurile necesare în cel mai scurt timp.

Primăria Capitalei reaminteşte că bucureştenii pot semnala eventualele urgenţe la Telverde - 0.800.800.868. AGERPRES

×