×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Epidemie” de capete sparte. Psiholog: „Trebuie să ne obişnuim cu violenţa”

Autor: DIANA SCARLAT
16 Apr 2018

Sâmbătă seara, meciul de fotbal CSA Steaua - Academia Rapid s-a încheiat cu violenţe în tribune şi gaze lacrimogene. Acestea sunt consecinţele eliminării forţelor de ordine din spaţiile publice, în favoarea unor firme de pază. Pe de altă parte, psihologii atrag atenţia asupra iminenţei unei multiplicări a actelor de agresiune, în timp ce instituţiile statului sunt din ce în ce mai slăbite, în primul rând de deficitul de resursă umană şi de pregătirea profesională.

 

Agresorii, dar şi ceilalţi spectatori de la meciul de sâmbătă s-au confruntat cu gazele lacrimogene, după intervenţia Jandarmeriei. Unii dintre ei au acuzat forţele de ordine de exces de zel, în timp ce instituţia se apără, explicând că este o procedură normală, atunci când există un conflict care poate afecta vieţile oamenilor, iar gazul lacrimogen nu produce decât disconfort de scurtă durată. Problema este, însă, mult mai gravă, având la bază o modificare legislativă care nu le mai permite accesul jandarmilor în interiorul stadionului, decât după ce se declanşează un astfel de conflict, adică atunci când e prea târziu pentru a evita intervenţia în forţă. Suporterii echipelor de fotbal au susţinut excluderea Jandarmeriei de la astfel de evenimente, invocând faptul că prezenţa lor îi provoacă. „În primul rând, s-a dat o lege proastă. Prezenţa jandarmilor pe stadion descurajează actele de violenţă, fiind o măsură de prevenţie, dar acum ei nu mai au voie să intervină decât dacă sunt solicitaţi, atunci când au loc astfel de conflicte. În plus, măsurile care se iau împotriva celor care comit acte de huliganism sunt foarte blânde, cel mult amendă şi interdicţia de a mai intra pe stadion, până la un an. Acest cumul legislativ este încurajator pentru ei”, explică Dan Antonescu, fost şef al serviciului Omoruri, din Poliţia Capitalei.

 

„Anxietate, angoasă existenţială, depresie”

Suporterii echipelor de fotbal acuză firma de pază, dar şi Jandarmeria, pentru proasta gestionare a situaţiei. „Nu ştiu ce asigură de fapt firma de pază. Ei sunt foarte vigilenţi cu oamenii cinstiţi. Dacă vrei să intri cu o sticlă de apă, nu te lasă, dar materialele pirotehnice au fost introduse pe stadion şi aş vrea să explice cineva de la firma de pază cum au ajuns atâtea petarde acolo. După toate acestea, le-au permis steliştilor să se deplaseze unde au vrut, nu i-a oprit nimeni, iar când au intervenit jandarmii, au făcut-o prost. Au dat cu gaze lacrimogene în zona în care erau femei şi copii”, spune un suporter prezent pe stadion la meciul cu incidente, de sâmbătă seară.

Mai grav este faptul că acest tip de incidente ar putea deveni obişnuite pentru societatea românească, iar măsurile de prevenire au fost eliminate, aproape în totalitate. „Trebuie să ne obişnuim cu violenţa. Va fi o componentă a vieţii sociale, de la cele mai simple lucruri, până la comportamente chinetice, la acţiune. Există un asalt extraordinar al informaţiei asupra individului, evenimentele se multiplică şi capătă aspecte din ce în ce mai dure, avalanşa informaţiilor depăşeşte capacitatea individului de a le procesa şi atunci, individul, ca să se adapteze, trăieşte, în ordine, anxietatea, angoasa existenţială şi depresia. Anxietatea este teama fără obiect. Individul simte hăituiala, presiunea asupra sa, şi devine violent”, explică psihologul criminalist Tudorel Butoi. La această situaţie generală se adaugă slăbirea instituţiilor de forţă, din ce în ce mai ineficiente, după ce au fost slăbite constant, în ultimii ani.

 

Căderea valorilor nu-i mai dă individului posibilitatea să se adăpostească în spatele unor valori morale, precum cinstea, meritocraţia, promovarea prin muncă, iubirea, prietenia, solidaritatea. Apare un comportament mimetic, individul se contaminează cu modurile de operare al celor din jur. Tudorel Butoi, psiholog criminalist  

 

Deficitul de personal din MAI a crescut, în ultimul an, de la 25.000, la peste 31.000 de poliţişti şi jandarmi, conform calculelor făcute de sindicate. Foarte mulţi profesionişti cu experienţă au ieşit din sistem, iar nou-veniţii sunt foarte slab pregătiţi.

 

11 dosare penale s-au făcut în urma meciului de pe Arena Naţională.

 

Jandarmeria Capitalei a dat 77 de sancţiuni, iar 57 de suporteri s-au ales cu interdicţia de a intra pe stadioane, la alte competiţii, între şase luni şi un an.

 

România se confruntă cu un val de violenţă. Săptămâna trecută, în trei localităţi din România au fost comise trei crime, cu aproximativ acelaşi mod de operare: femei înjunghiate şi incendiate în casă. Toţi cei trei criminali, fără nicio legătură între ei, şi-au recunoscut faptele, cu seninătate. „Nu cred că există o escaladare a violenţei în societate, ci o sensibilizare la acţiunile mediatice. Nu sunt mai multe crime, dar structura psihologică a violenţei se schimbă. Sunt replici la scară mică ale discordiei de la nivel central, replici la scală, într-o lume care, din punct de vedere social, este mai violentă. Oamenii s-au îndepărtat de contactul şi contractul cu societatea. Omul îşi ia dreptatea în propriile mâini atunci când încrederea în justiţie şi în autoritatea statului dispare. Avem o problemă sistemică”, explică psihiatrul Gabriel Diaconu.

Ultima oră
Alte titluri din: Observator
Iohannis despre numirea şefului DIICOT: Trebuie să iau o decizie Iohannis despre numirea şefului DIICOT: Trebuie să iau o decizie
Puan, cel mai bătrân urangutan de Sumatra, a murit Puan, cel mai bătrân urangutan de Sumatra, a murit
Mai multe titluri din: Observator
Antena3.ro S-a măritat din dragoste acum 18 ani! Acum povestește ce se întâmplă în căsnicia ei: ”Viața noastră sexuală ar fi probabil descrisă ca fiind...”
Libertatea.ro Anunțul momentului despre Teo Trandafir. E fără precedent ce se întâmplă
A1.ro Imagini ULUITOARE! Cristian Pomohaci A FOST PRINS în fapt! Fostul preot nu s-a mai ferit de nimeni!
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?