Un pervers de 61 de ani, arestat pentru pornografie infantilă și act sexual cu un minor

14 Feb 2018

Un bărbat de 61 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost arestat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor şi şantaj, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia Română. 

Bărbatul este acuzat că, începând cu luna septembrie 2017, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai multe minore din judeţul Vâlcea, pe care le-ar fi convins să realizeze materiale pornografice cu conţinut sexual explicit. 

Ulterior, bărbatul ar fi folosit aceste fişiere foto şi video ca mijloc de şantaj, în momentul în care minorele nu voiau să mai continue relaţia cu el. 

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial Vâlcea al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au desfăşurat, luni, trei percheziţii la domiciliul şi adresele frecventate de bărbatul respectiv. 

În urma percheziţiilor, au fost ridicate patru telefoane mobile şi cinci cartele SIM, un hard disk, un laptop şi un pistol pentru care bărbatul nu a prezentat autorizaţie de deţinere. 

Bărbatul a fost reţinut în baza unei ordonanţe a procurorilor DIICOT, iar ulterior arestat pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis de Tribunalul Vâlcea. AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Locale
Compania de transport public a redeschis linia turistică estivală cu autobuze etajate din municipiul Constanţa Compania de transport public a redeschis linia turistică estivală cu autobuze etajate din municipiul Constanţa
5 bombe din  al Doilea Război Mondial, descoperite în Focșani 5 bombe din al Doilea Război Mondial, descoperite în Focșani
Mai multe titluri din: Locale
Antena3.ro Părintele Arsenie Papacioc: Cel mai mare păcat pe care îl fac oamenii când merg la mare
Libertatea.ro Ce salariu are Dan Negru. A dat-o de gol și pe Andreea Esca
A1.ro Un nou caz de pedofilie zguduie România! Un tânăr din Buzău care a abordat un băiat de 12 ani: „Este blonduţ, 1.70, şi are o aluniţă în barbă!”
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?