x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pericol de explozie în Zărnești. Zeci de persoane, evacuate

Pericol de explozie în Zărnești. Zeci de persoane, evacuate

17 Ian 2018   •   18:55
Pericol de explozie în Zărnești. Zeci de persoane, evacuate

Un număr de 35 de adulţi şi cinci copii din nouă locuinţe, din oraşul Zărneşti, au fost evacuaţi miercuri seara după ce o cisternă care transporta 7 tone de benzină şi 24 de tone de motorină a intrat într-un gard de pe strada Mare din localitate, potrivit ISU Braşov. 

"Probleme sunt la rezervorul de benzină, dar scurgerile nu sunt mari. La faţa locului a ajuns o cisternă pentru trasvazare. DN73A este blocat pe ambele sensuri", a informat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă. AGERPRES

×