LIVE - Braşov: Pârtia Clăbucet, redeschisă în weekend pentru schi

21 Apr 2017

Autorităţile din Predeal pregătesc pârtia Clăbucet pentru a fi redeschisă, în weekend, după ce stratul de zăpadă depăşeşte un metru, în urma ninsorilor căzute în ultimele zile, a precizat, pentru AGERPRES, Cătălin Câmpeanu de la Centrul de Promovare a Turismului din Predeal. 

"Lucrăm la amenajarea pârtiei Clăbucet pentru că stratul de zăpadă depăşeşte un metru pe pârtie şi continuă să ningă abundent. Va fi repornit telescaunul, dar şi instalaţia de nocturnă. Sunt condiţii destul de bune pentru practicarea schiului. În staţiune stratul de zăpadă depăşeşte 60 de centimetri şi cu siguranţă va mai creşte pentru că ninge foarte tare", a spus sursa citată. 

Şi în Poiana Braşov stratul de zăpadă măsoară peste un metru în Masivul Postăvarul şi peste 50 de centimetri în staţiune. 

"Ninge de 48 de ore continuu. Zăpada este cam apoasă, nu ştiu dacă se poate schia. Oricum, domeniul schiabil este închis de două săptămâni", a afirmat, pentru AGERPRES, Nora Dudiţă, de la Asociaţia de Turism din staţiune. AGERPRES

Pârtia Bradul LIVE

Ultima oră
Alte titluri din: Locale
Vâlcea: Accident între un tir şi un tren de călători; mai mulţi pasageri şi şoferul tirului, răniţi uşor Vâlcea: Accident între un tir şi un tren de călători; mai mulţi pasageri şi şoferul tirului, răniţi uşor
Arad - Un TIR a luat foc pe DN 7. Traficul rutier, blocat pe ambele sensuri Arad - Un TIR a luat foc pe DN 7. Traficul rutier, blocat pe ambele sensuri
Mai multe titluri din: Locale
Antena3.ro Orașul din România în care a nins azi-noapte! Stratul de zăpadă este de cinci centimetri
Libertatea.ro Harta plăcerilor. Aici sunt femeile care au cele mai multe orgasme
A1.ro Veste TRISTĂ! E oficial! Vacanțele elevilor vor fi tot mai scurte: Structura anului școlar 2017-2018
IncomeMagazine.ro Horoscopul zilei de joi, 24 august 2017