x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Femeia care ar fi împins o tânără pe linia de metrou a fost reținută

Femeia care ar fi împins o tânără pe linia de metrou a fost reținută

13 Dec 2017   •   11:49
Femeia care ar fi împins o tânără pe linia de metrou a fost reținută
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Femeia bănuită că ar fi împins marţi seara o tânără pe linia de metrou în staţia Dristor I a fost reţinută pentru 24 de ore, printr-o ordonanţă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au declarat miercuri surse judiciare.

Potrivit surselor citate, femeia este cercetată pentru omor şi tentativă la omor, după ce tânăra împinsă a murit.

În cursul nopţii de marţi spre miercuri, poliţişti ai Brigăzii de Poliţie Transport Public Bucureşti au depistat-o pe femeia în vârstă de 36 de ani şi au condus-o la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Poliţia Capitalei a anunţat că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au audiat-o pe femeie până dimineaţă.

Femeia de 36 de ani ar mai fi fost implicată anterior într-un incident cu o altă tânără, pe care a împins-o spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta nu a păţit nimic.

Sursa: Agerpres

×