Copii sunt așteptați la Kids Snow Fest, sâmbătă pe pârtia Clăbucet din Predeal

09 Feb 2018

Copiii aflaţi sâmbătă, în staţiunea Predeal, vor putea participa la o serie de concursuri şi activităţi distractive pe pârtia Clăbucet din staţiune, în cadrul evenimentului ''Kids Snow Fest'', concursurile fiind răsplătite cu premii, a declarat, directorul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Predeal, Marius Cătălin Câmpeanu.

''Staţiunea este plină de copii. A fost o vacanţă foarte frumoasă pentru cei aflaţi la Predeal şi dorim ca şi sfârşitul ei să fie la fel. Activităţile încep pe pârtia Clăbucet, sâmbătă, la ora 11,00. Invitaţii evenimentului sunt trupa Oaki din Braşov, care va organiza împreună cu copii activităţile de pe pârtie'', a spus Câmpeanu.

Condiţiile de schiat sunt foarte bune la Predeal, stratul de zăpadă măsurând între 60-70 de centimetri pe pârtie şi 20 de centimetri în staţiune. Vineri a nins toată ziua şi s-a aşternut un strat nou de zăpadă. Instalaţiile pe cablu funcţionează la întreaga capacitate, iar nocturna cu care este dotată pârtia va funcţiona până la ora 21,00, potrivit sursei citate.

Şi la Poiana Braşov se schiază în condiţii foarte bune pe toate pârtiile domeniului schiabil. Toate instalaţiile pe cablu funcţionează, cu excepţia teleschiurilor Kanzel şi Subteleferic. Stratul de zăpadă pe pârtii măsoară între 50 şi 100 de centimetri, în partea superioară a Masivului Postăvarul.

Salvamontiştii le recomandă schiorilor să poarte casca şi protecţie de coloană, să îşi aleagă nivelul de dificultate al pârtiei în funcţie de pregătirea fizică şi tehnica pe care o au şi să adapteze viteza la condiţiile meteo şi la fluxul de schiori de pe pârtie. AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Locale
Firea: Am primit ameninţări, prin care mi se reproşa că o companie din Turcia a câştigat licitaţia pentru autobuze Firea: Am primit ameninţări, prin care mi se reproşa că o companie din Turcia a câştigat licitaţia pentru autobuze
Alertă de avalansă în munţii Bucegi şi Făgăraş Alertă de avalansă în munţii Bucegi şi Făgăraş
Mai multe titluri din: Locale
Antena3.ro S-au cunoscut intr-un bordel, s-au casatorit si erau fericiti pana cand totul s-a aflat! Un instalator a intrat in casa lor si a descoperit nenorocirea - Ce ii facuse sotul femeii e de domeniul SF
Libertatea.ro Traian Băsescu urmează să devină din nou bunic. Mesajul transmis de fostul președinte
A1.ro "Actorul Sylvester Stallone a murit!" Adevărul despre știrea care face înconjurul lumii
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?