Constanţa: Exerciţiu româno-bulgar pe Marea Neagră, sub egida Agenţiei FRONTEX

19 Mai 2017

Centrul Operaţional S.C.O.M.A.R. (Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagra) din cadrul Gărzii de Coastă a coordonat, în perioada 16 - 18 mai, cel mai amplu exerciţiu româno - bulgar din acest an, destinat testării şi armonizării procedurilor de lucru stabilite prin noul Ghid de abordaj şi control al navelor, aplicabil în cadrul operaţiunilor comune maritime la frontierele externe ale Uniunii Europene. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Garda de Coastă, la acţiunea de exersare şi aplicare a procedurilor de abordaj şi control pe Marea Neagră, desfăşurată sub egida Agenţiei FRONTEX (Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă), au participat autorităţile de frontieră din Bulgaria şi România, fiind totodată invitaţi şi reprezentanţi ai agenţiilor europene de pescuit şi acvacultură şi de securitate maritimă (EFCA şi EMSA) din cele două ţări. 

Poliţia de Frontieră Română a participat cu trei ambarcaţiuni din dotarea Gărzii de Coastă - Nava MAI 0201 tip O.P.V (Offshore Patrol Vessel), nava tip MAI 1104 C.P.V (Costal Patrol Vessel) şi nava tip MAI 3004 C.P.B (Class Patrol Boat), iar autorităţile de frontieră din Bulgaria cu o ambarcaţiune tip O.P.V (Offshore Patrol Vessel 525), exerciţiul având ca scop creşterea nivelului de cooperare operativă între FRONTEX, Agenţia Europeană de Control al Pescuitului (E.F.C.A - European Fisheries Control Agency) şi Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă (E.M.S.A - European Maritime Safety Agency), cu sprijinirea Gărzii de Coastă, din statele riverane. 

" Evaluarea acestui exerciţiu a demonstrat că au fost îndeplinite toate obiectivele propuse, fiind un real succes la nivel internaţional şi o motivaţie în plus pentru continuarea acestui gen de acţiuni în Marea Neagră", precizează comunicatul de presă citat.

Sursa: www.agerpres.ro

Ultima oră
Alte titluri din: Locale
Două femei și un adolescent au consumat același produs dintr-un supermarket şi au ajuns toţi la spital Două femei și un adolescent au consumat același produs dintr-un supermarket şi au ajuns toţi la spital
Victorie la CEDO pentru o hunedoreancă, victimă a violenţei domestice Victorie la CEDO pentru o hunedoreancă, victimă a violenţei domestice
Mai multe titluri din: Locale
Antena3.ro Veste-șoc primită în această seară de Dragoș Pătraru. Se uita la televizor când.... a încremenit
Libertatea.ro Drama sfâșietoare a Antoniei! Medicii au anunțat-o că nu mai poate fi mamă!
A1.ro MIHĂILEȘTI. Calendarul arăta 24 mai 2004. Ceasul, 5:50. 18 oameni, morți pe loc. După mai multe zile de la tragedie, pompierii încă adunau rămașițe umane din câmp
IncomeMagazine.ro Horoscopul zilei de miercuri, 24 mai 2017