Caz șocant la Suceava, șefa Centrului Medical din cadrul IPJ bănuită că administra droguri puternice propriilor copii

17 Mar 2017

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava are în atenţie cazul a doi copii minori asupra cărora planează suspiciunea că li s-ar fi administrat substanţe interzise, a declarat, vineri, pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicoleta Daneliuc. 

Potrivit acestuia, DGASPC Suceava a înregistrat o sesizare anonimă, din data de 7 martie, cu privire la situaţia a doi copii cu vârste de 11 şi 15 ani, cărora li s-ar fi administrat ''diverse substanţe''. 

Reprezentantul DGASPC a spus că specialiştii din cadrul Serviciului Urgenţe al DGASPC Suceava au luat legătura cu părinţii celor doi minori, ''care au înţeles faptul că este necesară colaborarea în acest caz'', iar aceştia s-au prezentat cu copiii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava în vederea efectuării analizelor. 

''Având în vedere rezultatele toxicologice preliminare ale analizei la urină, am investit Instanţa Judecătorească Suceava în vederea soluţionării cauzei, în temeiul documentelor în a căror posesie am intrat până în acest moment. În funcţie de hotărârea instanţei, vom dispune măsurile care se impun pe cale de consecinţă'', a spus Daneliuc. 

Şedinţa în care instanţa a judecat cererea DGASPC Suceava de preluare a copiilor în sistemul de protecţie s-a desfăşurat, vineri, 17 martie, dar potrivit sursei citate, juristul instituţiei nu a fost prezent în sală. 

''Juristul nu a fost, nu cunoaşte decizia instanţei şi aşteaptă un comunicat oficial'', a declarat, pentru AGERPRES, Nicoleta Daneliuc. 

Pe de altă parte, surse apropiate părinţilor au afirmat că instanţa de judecată a respins cererea DGASPC Suceava, copiii urmând să rămână, deocamdată, în familie. 

Totodată, reprezentantul DGASPC a spus că s-a luat legătura şi cu reprezentanţii şcolii unde învaţă cei doi copii, de unde li s-a confirmat faptul că ''aceştia începuseră să aibă absenţe şcolare şi prezentau o stare de oboseală''. 

Daneliuc a menţionat că, luni, 20 martie, la DGASPC Suceava sunt aşteptaţi copiii şi părinţii lor pentru a demara un program de consiliere cu psihologi din cadrul Serviciului de Urgenţe al instituţiei. 

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava a confirmat faptul că mama copiilor este şeful Centrul Medical Suceava al MAI, Lorena Adriana Bîrleanu. 

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat pentru AGERPRES că nu cunoaşte acest caz şi că doar ''a auzit nişte zvonuri'' în legătură cu medicul Bîrleanu şi copiii acesteia. Potrivit acestuia, Lorena Adriana Bîrleanu are în subordine alţi şase medici, care au înregistraţi aproximativ 1.300 de poliţişti, 800 de jandarmi şi 800 de pompieri, dar şi alţi angajaţi sau foşti angajaţi ai structurilor MAI. 

Medicul Bîrleanu nu a putut fi contactat pentru a avea un punct de vedere în legătură cu suspiciunile că le-ar fi administrat substanţe interzise copiilor săi. AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Justitie
ALERTĂ - UPDATE - Sebastian Ghiță, eliberat pe cauțiune din închisoare ALERTĂ - UPDATE - Sebastian Ghiță, eliberat pe cauțiune din închisoare
PUPILA CODRUȚEI, procuroarea Mirica Florentina, pusă la dospit de CSM. Dosarul ei trenează din septembrie 2016 PUPILA CODRUȚEI, procuroarea Mirica Florentina, pusă la dospit de CSM. Dosarul ei trenează din septembrie 2016
Mai multe titluri din: Justitie
Antena3.ro Profesoara s-a culcat cu elevii ei dintr-un motiv ciudat. De ce îi lăsa pe băieți să facă amor cu ea. Judecătorii, în stare de șoc
Libertatea.ro Bella Hadid a gafat din nou pe covorul roșu. Și-a arătat sânii!
A1.ro NASA, descoperire fabuloasă! Uragane puternice se produc chiar acum pe Jupiter!
IncomeMagazine.ro Horoscopul zilei de vineri, 26 mai 2017