ALERTĂ - Gregorian Bivolaru, eliberat condiționat din pușcărie

13 Sep 2017

Gregorian Bivolaru, condamnat la 6 ani de închisoare, a fost eliberat condiţiionat, potrivit unei decizii date pe 7 septembrie de Judecătoria Bistriţa, după ce procurorii nu au contestat decizia în această cauză.

„În baza art. 587 Cod procedură penală admite cererea de liberare condiţionată formulată de domnul B.G., fiul lui Constantin , încarcerat în Penitenciarul Bistriţa în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată prin SP nr. 2591/2016 a Tribunalului Bucureşti, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 7784/2016. Dispune liberarea condiţionată a petentului Bivolaru Gregorian. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.09.2017," se arată în minuta Judecătoriei Bistrița.

Bivolaru a fost prins în Franţa, pe 26 februarie, fiind extrădat în România în 22 iulie, pentru executarea pedepsei de şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, primită în 14 iunie 2013, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, în aprilie 2012, magistraţii Tribunalului Sibiu l-au achitat pe Bivolaru.

Sursa: stiripesurse.ro

Ultima oră
Alte titluri din: Justitie
Kovesi a sesizat CSM pentru verificări în urma afirmaţiilor lui Tăriceanu Kovesi a sesizat CSM pentru verificări în urma afirmaţiilor lui Tăriceanu
Polițiștii au descoperit cui aparțineau sacii cu cartele telefonice Polițiștii au descoperit cui aparțineau sacii cu cartele telefonice
Mai multe titluri din: Justitie
Antena3.ro A văzut o vacă pe drum și a scos imediat telefonul să o filmeze! Ce făcea animalul în timp ce o mașină mergea în față - VIDEO impresionant!
Libertatea.ro George și-a violat fiica. După 27 de ani, fata ajunsă femeie în toată firea s-a răzbunat crunt pe el
A1.ro Cercetătorii avertizează: 2018 ar putea fi anul marilor cutremure!
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?