x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria: Mii de protestatari îl ridiculizează pe prim-ministrul Viktor Orban

Ungaria: Mii de protestatari îl ridiculizează pe prim-ministrul Viktor Orban

22 Apr 2017   •   22:00
Ungaria: Mii de protestatari îl ridiculizează pe prim-ministrul Viktor Orban
Sursa foto: Foto: MTI

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Budapesta ridiculizându-l pe prim-ministrul ungar Viktor Orban, în cel mai recent protest împotriva a ceea ce ele numesc atacurile acestuia la adresa democraţiei şi drepturilor omului, relatează Reuters. 
     
În jur de 4.000-5.000 de demonstranţi au mărşăluit în centrul capitalei ungare, purtând pancarte pe care erau scrise sloganuri ca "nu avem nevoie de alegeri". Ei au scandat "jos cu libertatea presei" şi "nu avem nevoie de Bruxelles", în timp ce hohote de râs au izbucnit în mulţime. 
     
Marşul prin centrul Budapestei a fost organizat de partidul-parodie Câinele cu Două Cozi, care i-a încurajat anul trecut pe votanţi să deseneze penisuri pe buletinele de vot la referendumul privind cotele de migranţi. 
     
Demonstraţiile s-au amplificat în ultimele trei săptămâni împotriva unei noi legi ce vizează Universitatea Central-Europeană, 
fondată la Budapesta de finanţatorul miliardar şi filantrop născut în Ungaria George Soros. 
     
Comisia Europeană a ameninţat Ungaria cu acţiuni legale în legătură cu legea privind universităţile, pe care criticii o numesc un atac asupra libertăţii academice. 
     
Oponenţii lui Orban i-au atacat politicile favorabile Rusiei şi guvernul său a fost dezaprobat de alte state membre ale Uniunii Europene în legătură cu legile dure adoptate pentru a-i ţine pe migranţi afară. 
     
Organizaţiile non-guvernamentale finanţate de Soros au criticat politica faţă de migraţie a premierului ungar, în timp ce Orban le-a acuzat că se amestecă în politică. 
     
Guvernul său a elaborat o lege pentru a forţa aceste ONG-uri să publice date în legătură cu finanţarea lor din străinătate, o cerinţă despre care criticii afirmă că este modelată pe baza regulilor similare din Rusia. 
     
Cu un an înainte de alegeri, partidul de dreapta al lui Orban, Fidesz, are un avans ferm în sondaje. 
     
Se aşteaptă ca demonstraţiile să continue săptămâna viitoare.AGERPRES

×