Cand Regina Elisabeta s-a aflat la un pas de moarte!

14 Ian 2018

Un incident extrem de grav, dar care a fost tinut secret. Este vorba de o intamplare din urma cu peste 30 de ani, cand Regina Elisabeta a Marii Britanii a fost foarte aproape de moarte, intr-o tentativă de asasinat.


Totul s-a petrecut cu prilejul unei vizite efectuata de Suverana în Noua Zeelandă, în 1981, se arată într-un raport recent.

În acel moment, Christopher John Lewis, un adolescent neozeelandez a fost la un pas să o ucidă pe Elisabeta a II-a. El și-a îndreptat arma către suverana care se afla în mașina oficială, în timpul unui tur al țării.

Tânărul de 17 ani și-a ratat ținta, dar potrivit unei investigații conduse de reporterul Hamish Mc Neilly, adolescentul de 17 ani a devenit obsedat de ideea de a-i ucide pe membrii Casei Regale a Marii Britanii, iar oamenii politici se străduiau din răsputeri să ascundă cât de aproape s-a aflat regina de propria moarte.

La doar doi ani după ce a încercat să o împuște pe regină, tânărul care plănuia să îl ucidă si pe printul Charles, a încercat să scape din spitalul psihiatric în care fusese internat în urma fapte sale din Noua Zeelandă.

În anul 1995, poliția l-a trimis într-o excursie, în perioada în care regina avea programată efectuarea unui tur, într-o țară exotică pentru a se asigura că tânărul nu reprezintă o ameințare. El s-a sinucis doi ani mai târziu, în celula în care a fost încarcerat.

Antena3

 

Ultima oră
Alte titluri din: Externe
Cutremur puternic în Nicaragua Cutremur puternic în Nicaragua
Se intampla lucruri interesante la Cernobil! Se intampla lucruri interesante la Cernobil!
Mai multe titluri din: Externe
Antena3.ro Delia, vacanță de lux în Maldive! Cât dă vedeta pentru o noapte de cazare
Libertatea.ro Andra și-a lăsat copiii, a plecat să doarmă la hotel! Ce se întâmplă cu familia Măruță
A1.ro Un nou caz de agresiune sexuală! O elevă a reclamat la poliţie că a fost violată în scara unui bloc. Un alt pedofil în libertate?
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?