x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noul ministru de externe german se declară dezamăgit de Rusia

Noul ministru de externe german se declară dezamăgit de Rusia

14 Mar 2018   •   19:19
Noul ministru de externe german se declară dezamăgit de Rusia

Noul ministru de externe german, Heiko Maas, i-a cerut miercuri seară Rusiei să coopereze în ancheta privind otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal în Marea Britanie, după ce Londra a anunţat miercuri că va expulza 23 de diplomaţi ruşi, transmite Reuters. 

''Luăm în serios evaluarea guvernului britanic şi este dezamăgitor că Rusia pare să nu fie dornică să contribuie la clarificarea acestui caz'', a spus Maas în prima sa conferinţă de presă în noua funcţie, înainte de a pleca într-o vizită la Paris. 

''Moscova trebuie să fie gata să dea dovadă de transparenţă şi este clar că acest lucru nu se poate întâmpla fără consecinţe'', a spus oficialul german, care a precizat că Berlinul ţine legătura cu guvernul britanic cu privire la cazul Skripal. 

Premierul britanic Theresa May a declarat, miercuri, că Londra va expulza 23 de diplomaţi ruşi, considerând că Moscova este 'vinovată' de otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal la Salisbury (în sud-vestul Angliei). 

May a anunţat şi 'suspendarea contactelor bilaterale' cu Rusia. Numărul diplomaţilor ruşi acreditaţi în Marea Britanie era până acum de 59. Premierul britanic a spus că una dintre cele mai importante expulzări din Londra din ultimii 30 de ani va degrada capabilităţile serviciilor de informaţii ruseşti din Marea Britanie pentru următorii ani. 

În plus, şefa guvernului britanic a anunţat că Londra va anula o invitaţie adresată ministrului de externe rus Serghei Lavrov de a vizita Marea Britanie. 

Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia, au fost găsiţi la 4 martie în stare de inconştienţă pe o bancă din apropierea unui centru comercial din oraşul Salisbury, în sud-vestul Angliei. De atunci, tatăl şi fiica se află spitalizaţi în stare critică, în timp ce un poliţist britanic, care le-a venit în ajutor, este în stare gravă.

AGERPRES

×