x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inventatorul Peter Madsen recunoaște că a asasinat-o pe jurnalista Kim Wall

Inventatorul Peter Madsen recunoaște că a asasinat-o pe jurnalista Kim Wall

21 Aug 2017   •   13:06
Inventatorul Peter Madsen recunoaște că a asasinat-o pe jurnalista Kim Wall

Jurnalista suedeză Kim Wall, declarată dispărută pe 11 august, a murit la bordul submarinului inventatorului danez Peter Madsen, care i-a aruncat apoi cadavrul în mare, potrivit mărturisirii acestuia ce a fost dată publicităţii luni de autorităţile din Danemarca, informează AFP. 

Inventatorul danez Peter Madsen, acuzat de omucidere involuntară prin neglijenţă, "a declarat pentru Poliţie şi în faţa unui tribunal că la bordul submarinului său s-a produs un accident care a dus la moatea lui Kim Wall, pe care a aruncat-o apoi în apă, într-o zonă deocamdată neidentificată din Golful Koge", la sud de Copenhaga, a precizat Poliţia daneză într-un comunicat. 

Pe 11 august, autorităţile daneze au anunţat că au demarat operaţiunile de căutare a submarinului Nautilus, cel mai mare submersibil din lume (18 metri în lungime) în momentul lansării sale, în urmă cu nouă ani, care dispăruse cu o zi în urmă în strâmtoarea Oresund ce desparte Danemarca de Suedia, cu două persoane la bord. 

Potrivit Poliţiei daneze, submarinul a fost scufundat în mod deliberat. 

Proprietarul lui, Peter Madsen, în vârstă de 46 de ani, a fost salvat, însă autorităţile se aflau încă în căutarea jurnalistei Kim Wall, în vârstă de 30 de ani, care scria un reportaj despre inventator. 

Peter Madsen a fost bănuit de omucidere involuntară de către poliţiştii danezi. 

Submarinul a fost adus la suprafaţă şi percheziţionat, fără ca autorităţile daneze să găsească însă vreo urmă a jurnalistei suedeze. 

Peter Madsen a declarat iniţial că femeia a coborât pe insula Refshaleoen din apropiere de Copenhaga, în seara zilei de 10 august.AGERPRES

×