FBI are în desfăşurare peste 2000 de anchete privind terorişti potenţiali sau suspecţi

17 Mai 2018

Poliţia federală americană FBI are în desfăşurare cel puţin 1000 de anchete privind presupuşi militanţi de tipul "lup singuratic" şi alte 1000 privind aşa-zişi "terorişti interni", a declarat într-o audiere în Congres directorul agenţiei, Christopher Wray, informează joi agenţia Reuters. 

Cele 1000 de anchete privind presupuşi "lupi singuratici" au în vedere toate cele 50 de state ale SUA şi nu sunt luate în calcul în acest sens anchetele cu privire la Al-Qaida, Statul Islamic sau terorismul intern, a menţionat directorul FBI. 

Potrivit lui Wray, "lupii singuratici" sunt în momentul de faţă "prioritatea numărul unu" a eforturilor antiteroriste ale FBI. Aceştia sunt greu de depistat şi pentru că "aleg ţinte care le sunt la îndemână şi folosesc arme care le sunt la îndemână - dispozitive explozive improvizate, maşini cuţite, puşti", a explicat directorul FBI. 

FBI încearcă să determine care sunt semnalele că indivizii radicalizaţi ar putea avea în vedere să treacă la acţiune, a menţionat Christopher Wray. 

Un alt oficial din sfera securităţii i-a prezentat pe "lupii singuratici" drept indivizi care de multe ori ajung să se radicalizeze pe internet sau alte social media. Potrivit acestuia, din cealaltă categorie, cea a "teroriştilor interni", fac parte extremişti de dreapta, militanţi violenţi pentru drepturile animalelor sau împotriva avortului, precum şi militanţi afro-americani sau de stânga. 

În momentul de faţă în statisticile FBI există o "suprapunere" între numărul anchetelor privind cazuri de "lupi singuratici" şi cele legate de mişcarea Statul Islamic, a mai notat responsabilul citat sub acoperirea anonimatului. AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Externe
Mike Pompeo: Phenianul nu a răspuns în ultimele zile la întrebările Washingtonului Mike Pompeo: Phenianul nu a răspuns în ultimele zile la întrebările Washingtonului
Ucraina interzice activitatea agenţiei de presă ruse RIA Novosti pe teritoriul său Ucraina interzice activitatea agenţiei de presă ruse RIA Novosti pe teritoriul său
Mai multe titluri din: Externe
Antena3.ro S-a întâlnit cu un călugăr de la Mănăstirea din Peștera Ialomiței. Bătrânul era speriat, vorbea grăbit și gesticula. S-a apropiat de femeie și i-a spus ceva cumplit…
Libertatea.ro Și-au dus fetița la spital, după ce au văzut asta pe mâna ei. Medicii au rămas fără cuvinte
A1.ro Ministerul Educației a confirmat: se închid școli! Care sunt unitățile de învățământ vizate!
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?