După o pauză de 12 ani, SUA a executat un deţinut condamnat la moarte

21 Apr 2017

După o pauză de 12 ani, statul american Arkansas a executat joi noaptea un deţinut, după o îndelungă bătălie juridică ce a pus sub semnul întrebării aspecte legate de aplicarea pedepsei cu moartea în SUA, relatează Reuters şi DPA. Ledell Lee, care a fost condamnat pentru uciderea cu un obiect contondent a vecinei sale Debra Reese, în 1993, a fost executat cu injecţie letală la o închisoare din oraşul Grady, în prezenţa rudelor victimei, potrivit Arkansas Democrat-Gazette. 

Execuţia, care a avut loc după ce o serie de apeluri au fost respinse, a fost programată iniţial pentru ora locală 19.00, dar a fost amânată în două rânduri. Ledell Lee, 51 de ani, a fost declarat mort la 11:56 p.m. (04.56 GMT, vineri) la camera de execuţie din închisoarea Cummins, a anunţat un purtător de cuvânt al închisorii. 

 

 



Avocaţii deţinutului, care a petrecut mai mult de 20 de ani pe culoarul morţii, au depus numeroase acţiuni în diferite instanţe care au stagnat procesul. 

Lee şi-a susţinut nevinovăţia timp de ani de zile şi a cerut teste ADN care, potrivit avocaţilor lui, i-ar fi dovedit nevinovăţia, adaugă Agerpres.

El a fost primul dintr-un grup de opt bărbaţi condamnaţi la moarte în statul Arkansas şi care urmau iniţial să fie executaţi în 11 zile, acesta fiind cele mai mare număr de persoane din orice stat american executate într-o perioadă de timp atât de scurtă de la restabilirea pedepsei cu moartea de către Curtea Supremă din SUA, în 1976. 

Sursă foto: https://twitter.com/TIME/status/855313924517789696

 

 

Ultima oră
Alte titluri din: Externe
Cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade s-a produs pe coasta de est a Japoniei (USGS) Cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade s-a produs pe coasta de est a Japoniei (USGS)
Procedură inedită la un spital de copii din San Diego: cei mici "şofează" spre sala de operaţie Procedură inedită la un spital de copii din San Diego: cei mici "şofează" spre sala de operaţie
Mai multe titluri din: Externe
Antena3.ro Fenomene extreme în România. Sunetul care a băgat groaza în zeci de mii de români
Libertatea.ro Mama lui Ionuț Anghel, copilul ucis de câini, e transformată total. Cum arată femeia acum. Declarații șocante
A1.ro Rochia acestei fetițe i-a scot pe profesori din minți și a fost trimisă urgent acasă! Cum a apărut copila la cursuri
IncomeMagazine.ro Horoscopul zilei de joi, 21 septembrie 2017