x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dispută între şeful de cabinet al lui Juncker şi un oficial britanic în urma unor scurgeri de informaţii

Dispută între şeful de cabinet al lui Juncker şi un oficial britanic în urma unor scurgeri de informaţii

23 Oct 2017   •   17:00
Dispută între şeful de cabinet al lui Juncker şi un oficial britanic în urma unor scurgeri de informaţii

Şeful de cabinet al lui Jean-Claude Juncker, Martin Selmayr, a dezminţit luni o relatare apărută într-un cotidian german, care a scris că premierul britanic Theresa May ar fi apărut descurajată săptămâna trecută la un dineu de lucru cu preşedintele Comisiei Europene şi că l-ar fi implorat pe acesta din urmă să deblocheze negocierea Brexitului, ea insistând asupra imensului risc politic pe care şi l-ar fi asumat acasă respingând ideea unui 'Brexit dur', informează agenţiile DPA şi AFP. 

Conform articolului publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung, care nu citează o sursă precisă, Theresa May a venit la respectivul dineu - ce a precedat summitul european - extrem de deprimată şi cu cearcăne la ochi, probabil de nesomn. 

Fostul şef de cabinet al Theresei May, Nick Timothy, a identificat această sursă în persoana germanului Martin Selmayr, influentul şef de cabinet al lui Jean-Claude Juncker, căruia i s-a mai atribuit o astfel de scurgere de informaţii şi după o altă întâlnire pe care preşedintele executivului comunitar şi premierul britanic au avut-o în aprilie, informaţii apărute atunci în acelaşi cotidian german şi care de asemenea o puneau într-o lumină nefavorabilă pe Theresa May. 

'După o întâlnire constructivă a Consiliului (European), iată ce face Selmayr. Să ne amintim că unii de la Bruxelles nu vor nici un acord (privind Brexitul) sau vor unul care să pedepsească' Marea Britanie, a scris pe Twitter Nick Timothy. 

Replica lui Martin Selmayr a venit tot pe Twitter. 'Dezmint următoarele: 1/ că scurgerea de informaţii provine de la noi; 2/ că Juncker ar fi spus vreodată aşa ceva; 3/ că am dori un Brexit punitiv'. El a scris mai departe că Juncker nu are niciun interes într-o eventuală slăbire a poziţiei Theresei May, care este tot mai contestată în interiorul partidului ei conservator şi trebuie să manevreze între adepţii unui 'Brexit soft' şi cei ai unui 'Brexit dur'. 

Theresa May a luat cuvântul joi seară în faţa celor 27 de lideri europeni, explicându-le că are nevoie de un acord cu UE pe care să-l poată susţine şi apăra în faţa cetăţenilor britanici, care anul trecut s-au pronunţat majoritar prin referendum pentru ieşirea din blocul comunitar. 

În cele cinci runde de negocieri privind Brexitul deja desfăşurate nu s-au înregistrat progrese majore. Uniunea Europeană refuză să discute despre un viitor acord comercial sau despre o perioadă de tranziţie înainte să fie stabilite condiţiile separării Marii Britanii de UE, în special cele trei dosare esenţiale pentru europeni, respectiv 'factura' Brexitului (angajamentele financiare asumate de Londra ca membru al UE, evaluate neoficial de surse europene la 60-100 de miliarde de euro), drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, Londra insistând în schimb că aceste două negocieri trebuie purtate în paralel şi acuzând UE că dă dovadă de inflexibilitate. 

Cei 27 de lideri ai statelor UE şi-au dat la summitul de săptămâna trecută acordul pentru începerea pregătirilor interne în vederea demarării a ceea ce în poziţia de negociere a europenilor este descrisă drept a doua fază a negocierilor cu Londra, adică negocierea relaţiilor viitoare dintre UE şi Marea Britanie după data oficială a Brexitului, 29 martie 2019, în special un acord comercial şi eventual o perioadă de tranziţie. Însă ei au condiţionat din nou deschiderea acestei a doua faze a negocierilor de progrese în cele trei dosare menţionate.

AGERPRES

×