x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Crimele împotriva femeilor au crescut în Mexic

Crimele împotriva femeilor au crescut în Mexic

14 Dec 2017   •   16:39
Crimele împotriva femeilor au crescut în Mexic

Numărul femeilor care au fost ucise în Mexic a crescut considerabil în ultimul deceniu, în contextul războiului împotriva drogurilor, care se desfăşoară în ţară, potrivit unui studiu al departamentului de interne din Mexico, al Institutului Naţional pentru Femei şi al agenţiei ONU pentru Femei,  scrie The Guardian.

Raportul arată că în 1985 rata anuală de deces în rândul femeilor era de 3.8 la 100.000 de femei, iar în 2007, aceasta era de 1.9 la 100.000 de femei. De atunci, rata uciderilor în rândul femeilor a tot crescut: 4.6 la 100.000 în 2012. În anii următori, rata uciderilor în rândul femeilor a scăzut şi a crescut din nou la 4.4 la 100.000 de femei în 2016.

Dintre cele 52.210 de femei ucise în ultimii 32 de ani, aproape o treime au fost ucise în ultimii şase ani.

Creşterea crimelor asupra femeilor coincide cu momentul în care Mexico a pornit războiul împotriva cartelelor de droguri, de către preşedintele Felipe Calderon.

Aproximativ 12% dintre victimele din Mexic de anul trecut au fost femei, comparativ cu 10% în 1985.

Micul stat Colima a înregistrat cea mai mare rată de feminicid în 2016, cu 16.3 la 100.000 de femei. Urmat de statele Guerrero, Zacatecas, Chihuahua şi Morelos. Multe dintre acestea sunt state cu o prezenţă mare a grupurilor de crimă organizată. Guerrero, în special, este un loc al violenţelor între carteluri.

Studiul a notat şi o creştere a crimelor împotriva femeilor aflate în afara caselor, “ceea ce probabil are legătură cu creşterea activităţilor de crimă organizată”. Anul trecut, 41% dintre crimele împotriva femeilor au avut loc în afara caselor.

“Creşterea crimelor împotriva femeilor în spaţiile publice este una dintre cele mai importante descoperiri a acestui studiu", scrie în raport.

 

 

×